Senat: 5% din amenzile din domeniile veterinar și alimentar, transferate la Fondul Unic de Asigurări



Senatorii propun ca 5% din amenzile din inspecțiile din domeniul veterinar, al producției de produse alimentare destinate comercializării și din contravențiile pentru încălcarea normelor legale de igienă și sănătate publică să fie virate la Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate.
Senatul a adoptat, cu amendamente, o propunere legislativă privind modificarea și completarea alineatului (6) al articolului 48 din Ordonanța Guvernului 42/2004 privind organizarea activității sanitar – veterinare și pentru siguranța alimentelor, completarea articolului 33 din Ordonanța nr.42/1995 privind producția de produse alimentare destinate comercializării, modificarea și completarea articolului 36 din Legea nr.98/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienă și sănătate publică.
Senatorii au decis că procentul virat către Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate ar urma să fie utilizat pentru completarea sumelor necesare tratamentelor prevăzute în următoarele programe naționale de sănătate, respectiv onco-hematologie, transplant de organe, chirurgie cardio-vasculară și cardiologie intervențională.
Inițiatorii proiectului sunt senatorii PNL Minerva Boitan, Puiu Hașotti, Paul Ichim, Titus Pașca, Nicolae Robu, senatorii PDL Șerban Rădulescu și și Iosif Secășan.
Inițiativa legislativa a fost dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.