Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, a declarat, luni, că va fi elaborat un proiect de lege prin care drepturile de autor să devină contribuabile pentru pensie, sănătatate și șomaj, ca orice salariu.
Potrivit ministrului Muncii, proiectul de lege va viza lărgirea bazei de impozitare, astfel încât în categoriile celor care plătesc contribuții, să intre și cei care nu contribuie în prezent.
„Vom asigura o lege prin care drepturile de autor de natură salarială, PFA-urile, convențiile civile să fie văzute ca elemente salariale și să devină contribuabile pentru pensie, sănătate, și șomaj ca orice salariu”, a susținut Mihai Șeitan.
Întrebat dacă cei care sunt plătiți și pe carte de muncă și pe drepturi de autor vor plăti aceste contribuții, ministrul a răspuns că cei care au pe cartea de muncă două servicii, vor plăti pentru amândouă.
Președintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, în 19 mai, pentru MEDIAFAX că a propus Guvernului, ca alternativă la înghețarea pensiilor, impozitarea drepturilor de autor și a PFA-urilor cu 30 la sută, dar nu a primit niciun răspuns de la Executiv, dacă este sau nu de acord cu această măsură.
Hossu a precizat că cei care sunt plătiți exclusiv din drepturi de autor și persoanele fizice autorizate trebuie să plătească aceleași impozite pe care le prevede orice contract individual de muncă, respectiv de 30 la sută.
Ideea impozitării drepturilor de autor cu 30 la sută, a fost criticată însă de actori precum Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Maia Morgenstern, Tora Vasilescu și Nicolae Manolescu, care au atras atenția că banii pe care actorii îi câștigă din drepturi de autor „vin când și când” iar aplicarea acestei măsuri ar putea determina creșterea evaziunii fiscale.
Ministrul Muncii Mihai Șeitan a propus, în 19 ianuarie, ca plata CAS în cazul celor care au doar contracte pe drepturi de autor și convenții civile să fie făcută exclusiv de către angajați, aceștia putând opta între plata a 30,8% din salariul minim pe economie și 30,8% din cinci salarii medii brute.
Propunerea a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Clubului Român de Presă, Patronatului Presei Romedia, Asociației Jurnaliștilor din România și Mediasind.
Proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii publice prevedea că persoanele cu un venit anual de cel puțin patru salarii medii brute, între care și cei cu venituri provenite exclusiv din drepturi de autor, convenții civile sau contracte de colaborare, vor fi asigurate obligatoriu la sistemul public de pensii.