Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, a declarat, ieri, că era posibil ca în 2011 salariile bugetarilor să scadă cu 30 – 50% sau chiar mai mult dacă actualele măsuri nu ar fi fost aplicate.
Declarația a fost făcută de Șeitan într-o discuție cu economistul Liviu Voinea, în prezența jurnaliștilor, la o dezbatere organizată de Blocul Național Sindical cu tema „Tratamentul fiscal al veniturilor din muncă”.
Voinea s-a adresat ministrului Șeitan, spunându-i: „Tăiați prea mult din pensii și din salarii”.
„Nu ai nici o bucurie să tai din pensii și salarii, dar dacă ai speranța că la sfârșitul celor șase luni revii, o faci. Dacă nu, s-ar putea ca la anul să tai încă 30 sau 50%, ceea ce este foarte posibil, sau poate chiar mai grav”, i-a răspuns Șeitan.
Ulterior, ministrul a declarat că dacă nu s-ar fi luat măsurile anti-criză în acest an, în 2011 ar fi fost posibilă o reducere de chiar și 70% a salariilor.
„Nu am făcut o analiză pe scăderea salariilor anul viitor, dar dacă nu am fi luat aceste măsuri ar fi posibil să scadă salariile și cu 70% în 2011. Dacă nu am fi luat aceste măsuri și dacă se aplică și nu vor avea rezultatele scontate, singura soluție este să cadă Guvernul”, a declarat Șeitan presei, în urma discuției avute cu Voinea.
La finalul ședinței de duminică prin care Guvernul a adoptat proiectele de legi prin care sunt reduse salariile, pensiile și alte prestații sociale din sectorul bugetar, premierul Emil Boc a arătat că proiectele de legi vor intra în vigoare odată cu avizul Parlamentului și publicarea în Monitorul Oficial.
Premierul a spus că reducerea salariilor și pensiilor va fi valabilă doar până la sfârșitul anului 2010, măsura fiind una temporară.
Emil Boc a asigurat din nou că salariile și pensiile ar urma să fie majorate în 2011, dar condiționat de restructurarea aparatului bugetar, respectiv de aplicarea Legii pensiilor.