Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, a declarat joi, într-o conferință de presă, că plata ajutoarelor de înmormântare, pentru familiile în rândul cărora au fost înregistrare decese în urma inundațiilor, se va face joi sau, cel târziu, vineri.
Mihai Șeitan a precizat că anchetele sociale în cazul familiilor în care au fost înregistrate decese în urma inundațiilor au fost finalizate urmând ca plata ajutoarelor aprobate de Guvern să fie făcută în cursul zilei de joi sau cel târziu vineri.
Ministrul a mai spus că după stabilizarea situației, va fi făcută o analiză pentru stabilirea valorii pagubelor și, în funcție de rezultatele obținute, Guvernul ar putea apela la Fondul European pentru calamități.
Demnitarul a explicat că România ar putea primi ajutor UE în cazul în care pagubele înregistrate sunt de cel puțin trei miliarde de euro sau dacă reprezintă 0,6 la sută din PIB.
Potrivit lui Șeitan, pânâ în prezent pierderile cauzate de inundații nu ar totaliza trei miliarde de euro, dar ar putea fi echivalentul a 0,6 la sută din PIB.
„După analizele care se vor face la nivelul prefecturilor vom avea o imagine clară a pierderilor”, a mai spus ministrul Muncii.
Familiile în rândul cărora au fost înregistrare decese în urma inundațiilor din ultimele zile vor primi ajutoare de înmormântare în cuantum de câte 5.000 lei, a decis Guvernul în ședința de miercuri.
Premierul a spus că miniștrii au fost mandatați să meargă în teritoriu și să constate care sunt necesitățile la nivel local.
„La Brăila, Galați și Tulcea, alături de mine vor fi prezenți miniștrii Blaga și Borbely, la Suceava și Botoșani vor fi prezenți miniștrii Udrea și Berceanu, la Neamț va fi prezent ministrul Videanu, vineri va fi prezent ministrul Predoiu la Bacău și ministrul Dumitru, de la Agricultură, la Iași. Aceștia au fost mandatați expres să ia legătura cu comandamentele județene pentru situații de urgență, cu prefecții și cu toate autoritățile de la nivel local, astfel încât pe de-o parte să vadă ce nevoi suplimentare sunt, pe de altă parte să poată aduce de la București materialele necesare sau informațiile de care ei au nevoie”, a spus Boc
Premierul Emil Boc a cerut anterior miniștrilor să fie prezenți în zonele calamitate până la finalul inundațiilor și ca prefecții aflați în concediu de odihnă să fie rechemați imediat la muncă, insistând totodată, împreună cu ministrul Administrației, pentru „măsuri mai ferme” de evacuare a sinistraților.
Codul galben meteo de ploi a fost prelungit până vineri, tot până atunci fiind în vigoare și codul roșu hidro.