Autoritatea pentru Monitorizarea și Reglementarea Achizițiilor Publice a identificat numeroase încălcări ale legislației în domeniu și a constatat că, practic, nu există autoritate contractantă care să respecte în totalitate legislația specifică achizițiilor, potrivit șefului ANRMAP, Cristina Trăilă
„Nu cred că există autoritate contractantă care să respecte 100% legislația privind achizițiile publice. Sunt foarte multe încălcări ale legii”, a spus Trăilă, într-o conferință de presă.
Conform președintelui ANRMAP, cele mai multe fonduri suplimentare sunt obținute prin acte adiționale la contractele de lucrări.
Autoritatea a elaborat un proiect de ordonanță de urgență care prevede ca instituțiile publice să aibă dreptul să încheie acte adiționale la contractul inițial, prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, doar dacă suma de plătit nu depășește 20% din valoarea contractului inițial, față de 50% în prezent.
Potrivit raportului de activitate pe 2009 al Autorității Naționale pentru Monitorizarea și Reglementarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), instituția a verificat anul trecut un număr de 33.360 anunțuri, din care 19.944 au fost validate în vederea publicării și 13.416 au fost respinse, acestea din urmă conținând erori sau omisiuni de completare. Procentul de validare al anunțurilor transmise spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) în cursul anului 2009 a fost calculat la 59,78%.
În urma acțiunilor de control, ANRMAP a încheiat anul trecut un număr de 222 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 6,35 milioane lei. Cuantumul total al amenzilor aplicate a crescut astfel cu 290% comparativ cu 2008, iar numărul proceselor-verbale a fost cu 122% mai mare decât cel din anul anterior.
Cele mai mari amenzi cumulate au fost aplicate companiei Poșta Română (o sumă totală de 310.000 lei) și Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (un total de 300.000 lei), pentru încălcarea diferitelor reguli de achiziție publică, inclusiv negocierea de contracte fără publicarea anunțului.