Secretarul de stat Daniel Șandru și-a dat demisia

Fălticeneanul Daniel Șandru, secretar de stat, șeful Departamentului Centenar, și-a dat miercuri demisia din funcție. Florin-Daniel Șandru este profesor de științe politice și fost rector al Universității „Petre Andrei” din Iași, director editorial al editurii Adenium din Iași și director al revistei “Timpul”, cu o consistentă carieră universitară și o prezență publicistică de marcă.
Florin Daniel Șandru a fost numit de fostul prim-ministru Dacian Cioloș secretar de stat, șef al Departamentului Centenar, constituit în cadrul aparatului de lucru al premierului, cu menirea de a coordona la nivel național pregătirea, organizarea și desfășurarea manifestărilor, acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918-2018) și încheierii Primului Război Mondial.

Recomandări

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

PSD are președinția a trei comisii de specialitate din Consiliul Local Suceava, PNL și PMP conduc câte o comisie