Sebastian Ghiță nu s-a prezentat la Poliție, unde urma să semneze pentru controlul judiciar

Sebastian Ghiță nu s-a prezentat nici marți la sediul IPJ Prahova, fiind pentru a doua oară când fostul deputat nu respectă controlul judiciar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sebastian Ghiță era așteptat la sediul Poliției la ora 10.30, conform programului stabilit de organul de supraveghere, în dosarul în care este cercetat pentru dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj, folosire de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și conducererea unui vehicul fără permis.
Marți este pentru a doua oară când fostul deputat nu s-a prezentat la Poliție pentru a semna pentru controlul judiciar.
Conform unor surse judiciare, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova va trimite o nouă înștiințare Curții Supreme prin care va anunța că Sebastian Ghiță nu a respectat controlul judiciar și nu s-a prezentat marți la sediul Poliției.

Recomandări

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

24 de ore de arest și apoi control judiciar pentru cuțitarul care a provocat scandalul de la Orizont – Burdujeni

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție