Cafeneaua literară “Poiana lui Iocan”, organizată, vineri, într-unul din saloanele-restaurant ale Hotelului “Continental – Arcașul” din municipiul Suceava, i-a avut ca oaspeți pe organizatorii și invitații celei de-a III-a ediții a simpozionului internațional cu genericul „Neo-umanismul și dialogul intercultural”, care s-a desfășurat la Suceava la sfârșitul săptămânii trecute. La serata culturală moderată de poeta Carmen-Veronica Steiciuc au participat, alături de deputații Mircea Grosaru (reprezentantul minorității italiene în Parlamentul României și președinte al Asociației Italienilor din România RO.AS.IT) și Oana Manolescu (deputat al minorității albaneze, președinte al Asociației Liga Albanezilor din România, scriitor și director al revistei culturale „Prietenul albanezului”), regizoarea Christine Rorato, din Franța, realizatoarea filmului „Magii Nopții” (a cărui proiecție a fost inclusă în programul simpozionului), poeții mantelați Bruno Labate și Roberto Lallo, reprezentanți ai Asociației „Poesia Attiva” din Torino și sociologul și jurnalistul Antonio Rizzo, secretarul general de redacție al revistei „Siamo di nuovo insieme” editată de RO.AS.IT cu sprijinul financiar al Guvernului României, prin Departamentul pentru relații interetnice. Serata, care a prilejuit întâlnirea oaspeților cu spiritualitatea suceveană (universitari, scriitori, artiști, jurnaliști), a oferit totodată participanților un inedit moment recitativ, în care s-au audiat versuri în limbile italiană, franceză, albaneză și română.





