Peste șase mii de fălticeneni dar și de locuitori din satele învecinate orașului, au participat miercuri, ca spectatori, la cea de-a XI-a ediția a Festivalului Național al Obiceiurilor de Crăciun și Anul Nou „Sculați gazde, nu dormiți !”. Principalii organizatori au fost Consiliul Local Fălticeni, Primăria Fălticeni, Fundația Culturală „Șezătoarea” Fălticeni, cu sprijinul Radio AS Fălticeni și al unor sponsori locali. Animația pe străzile orașului a început cu cel puțin trei ore înainte de spectacol. Aglomerația a fost foarte mare pe aleea pietonală, în fața primăriei, acolo unde forțele de ordine i-au convins cu greu pe oameni să formeze culoarul care să permită înaintarea formațiilor care participau la parada portului popular „Din străbuni, din oameni buni”. Vremea a fost destul de bună, chiar dacă a lipsit zăpada, iar spectacolul unul pe măsura pretențiilor. Nimeni nu a plecat cu mâna goală, cu un colac lucrat în secțiile de panificație a unor sponsori inimoși și o diplomă. Pe scena festivalului au urcat peste 400 de artiști, întruchipând personaje din obiceiuri tradiționale zonei Fălticeniului și a Bucovinei: Capre, Urși, Cerbi, Căiuți, Urâți și Frumoși. Onoarea deschiderii festivalului le-a revenit și în acest an copiilor din Zvoriștea cu un dans al căiuților unic în țară. Au mai urcat pe scenă formații de obiceiuri din: Bogdănești, Drăgușeni, Mălini, Râșca, Găinești, Vama, Vadu Moldovei, Giurgești, Zvoriștea, Bosanci, Dolhești, Ansamblul Folcloric „Șezătoarea” din Fălticeni – recent întors de la Strasbourg – și invitații de onoare, artiștii din Avrămeni județul Botoșani. etc. Obiceiurile tradiționale din Fălticeni și comunele arondate au fost la mare căutare în rândul românilor plecați în străinătate. Un număr impresionant de camere de filmat au fost ațintite timp de patru ore pe ceea ce s-a întâmplat pe scena festivalului obiceiurilor de iarnă. Fără teama de a greși, putem spune că ediția din acest an a fost una dintre cele mai reușite din întreaga istorie de 11 ani a festivalului.
Compartiment mass-media
referent Alexandru Mîțu






