În această toamnă, Școala Gimnazială „Al.I. Cuza” Fălticeni a devenit locul de întâlnire a cadrelor didactice din învățământul primar dornice de perfecționare profesională și de a cunoaște noutățile metodico-științifice de predare în învățământul gimnazial.
După ce, la sfârșitul lunii septembrie, profesorii de chimie au discutat despre „Experimentul didactic între real și virtual”, participând și la o activitate demonstrativă experimentală cu tema „Reacții chimice”, în urma căreia s-au tras concluzii privind importanța experimentelor practice și virtuale, pe 10 noiembrie profesorii de matematică din județ au discutat despre „Relația dintre TIC și formarea competențelor specifice la disciplina Matematică”. În data de 16 noiembrie, seria manifestărilor educative pentru cadre didactice a continuat cu activitatea profesorilor de istorie, tema fiind „Relația conținuturi-competențe specifice în abordarea programei școlare de clasa a V-a la disciplina istorie”.
Prof. Alexandrina Triși, responsabilul de activitate, ne-a spus: „Ca un corolar al tuturor activităților metodico-aplicative și de perfecționare profesională ce au avut loc într-un interval de numai două luni, vineri, 17 noiembrie, Școala Gimnazială «Al.I. Cuza» a avut din nou invitați de onoare. De această dată i-au călcat pragul nu mai puțin de 130 de cadre didactice din învățământul primar, participanți la activitățile desfășurate în cadrul Cercului Pedagogic A din zona Fălticeni. Activitățile s-au desfășurat pe clase, abordând o tematică diferită”.
La clasele pregătitoare tema a fost „Integrarea în activitate a elevului de clasă pregătitoare, în primele săptămâni de școală”, la clasele I s-au prezentat „Aspecte metodologice privind îmbunătățirea citit-scrisului la clasa I”, temă care a fost abordată și la clasa a II-a. Pentru clasele a III-a, tematica propusă a fost „Ortografia și punctuația la elevii din ciclul de dezvoltare”, iar la clasele a IV-a s-a discutat cu profesorii pentru învățământul primar despre „Cultivarea vocabularului în contextul abordării integrate a limbii române”.
Activitățile metodico-aplicative și științifice desfășurate în școală au fost continuate după-amiază la Sala „Aurel Băeșu” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu” cu prezentarea Școlii Gimnaziale „Al.I. Cuza” de către directorul instituției, prof. Daniela Ilincăi,și cu un program artistic.