SCANDAL în Parlament: Deputații opoziției au scandat ”Hoții”, ”Demisia”/ La Senat, Tăriceanu i-a tăiat microfonul lui Alexandrescu



Ședința de plen a Camerei Deputaților a fost întreruptă miercuri de parlamentarii opoziției, care au scandat ”Hoții!” și au afișat, ridicându-se în picioare, coli A4 pe care era scris mesajul ”Rușine!”, ei mergând și în centrul sălii, la prezidiu, pentru a protesta și a scanda, scrie Mediafax.Președintele de ședință, social-democratul Gabriel Vlase, a întrerupt ședința imediat după scandări și a anunțat că, în conformitate cu Regulamentul Camerei, va fi nevoit să îi cheme la ordine pe cei care întrerup lucrările și să îi evacueze din sală dacă nu încetează demersurile.Vlase i-a chemat la prezidiu pe liderii de grup USR, Nicușor Dan, și PNL, Raluca Turcan.



Recomandări