Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) – Ținutul Bucovina va sărbători luni, 24 august a.c., Ziua Independenței Ucrainei prin organizarea, la ora 10:00, la sediul din municipiul Suceava, a unor expoziții de pictură și carte în limba ucraineană.
Președintele UUR-Ținutul Bucovina, prof. Ioan Bodnar, a spus că vor fi expuse o serie din lucrările realizate în această vară în Tabăra Internațională de Pictură „Bucovina, trecut prezent și viitor” (tabără care s-a desfășurat, în intervalul 20 iulie – 1 august a.c., la Horodnic de Sus, la care au participat 14 artiști plastici din șapte țări europene și în care au fost reprezentate trei minorități etnice din România) și va fi etalată o expoziție de carte în limba ucraineană, reunind autori din România și din Ucraina.
La manifestare, la care vor participa reprezentanții Consulatului General al Ucrainei la Suceava, directorul coordonator al Direcției pentru Cultură, Daniel Hrenciuc, va prezenta, din colecția personală, o „Istorie a Ucrainei”, o carte de peste 700 de pagini, avându-l ca autor pe Paul Robert Magocsi, publicată în Canada în anul 1998.
Cu acest prilej, grupul artistic „Soacrele” va susține un program de cântece din folclorul ucrainean.