Sărbătoarea Nașterii Domnului

Peste tot unde există suflare românească, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Nașterii Domnului, prilej de bucurie, pace și liniște spirituală. Este o zi în care se dăruiește și se primește multă iubire și căldură sufletească. Iar acest lucru se vede și în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.
Credință și legende.
Pentru lingviști, cuvântul „Crăciun” este un cuvânt ciudat. Unii susțin că ar proveni din limba latină, și anume din „creatio”, care înseamnă creațiune, naștere. Alții susțin că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, dinainte de romanizarea Daciei. În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soția acestuia în grajd, unde da naștere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a nașterii lui Hristos s-au deschis cerurile și Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumina în sufletele oamenilor.
Colindele de Crăciun.
Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii – câte trei, că cei trei magi – merg din casă in casă cântând colindul „Steaua sus răsare…” și purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, când casele frumos împodobite își primesc colindătorii. Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzica cultă, cum ar fi „Iată vin colindătorii”, de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunata”, de D. G. Kiriac, „Domnuleț și Domn în cer”, de Gheorghe Cucu. Colindele, precum și obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare și s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda romanească „Scoală gazdă, din pătuț” există și în alte regiuni, în afara granițelor.
Obiceiurile culinare.
Timp de 40 de zile înainte de sărbători, creștinii respectă Postul Crăciunului care se încheie în seara de Crăciun după litie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipează Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roșu prețuit de toată lumea.
Alte obiceiuri.
De dată mai recentă este obiceiul împodobirii bradului de Crăciun pentru seara de 24 decembrie. În timpul nopții, Moș Crăciun va aluneca prin hornul căminului și va lăsa daruri pentru toata lumea în cizmele puse anume sau sub brad. Un obicei frumos îl constituie și trimiterea de cărți ilustrate cu urări făcute rudelor, prietenilor și cunoștințelor. Chiar dacă sărbătoarea Crăciunului s-a laicizat într-o oarecare măsură în timpurile moderne, Crăciunul este așteptat și prăznuit în toată societatea cu bucurie și bună dispoziție. (A. SAVA)