„Sânzienii”



„Sânzienii”
„Sânzienii”

„Sânzienii”
Căldurile caniculare de Sânzieni necesitează, pe toată lumea, la consumarea de foarte multă băutură răcoritoare: apă, limonadă, must, soda, etc. Cum întri în Ițcanii vechi, tot la 50-100 de pași, vezi în fața fie-cărei case românești câte o cofă cu apă, lângă aceasta un păhar, așezate în marginea drumului pentru pelegrini, de pomană. Drept că e lucru foarte creștinesc și foarte românesc, dară totodată și foarte neigienic, căci din acel păhar de bodaproste nu bea numai creștinul pios și sănătos ca bradul, ci suge și cerșitorul cel fără nas, putred din cap până’n picioare de boala adusă din Galiția”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul VII, nr. 27, Cernăuți, Joi 6 Iulie 1906.
“Suceava, centru de atracție a tineretului școlar”
Zilnic sosesc la Suceava grupuri de elevi și eleve, sub conducerea profesorilor lor, de prin toate colțurile țării, spre a vizita urmele istorice din epoca și viața lui Ștefan cel Mare și a celorlalți moldoveni care au legătură cu trecutul Sucevei. În ziua de 4 iulie a.c. au sosit 25 de elevi de la liceul «Al Odobescu», din Bistrița. Micii elevi din clasa a IV-a liceală, priviți de un observator nevăzut de ei, oferă tabloul cel mai plastic al tineretului școlar curios să vadă, să audă și să cunoască dintr’o privire tot ce cuprinde Suceava din trecutul neamului nostru, despre care sigur le-au vorbit profesorii lor înainte de a se porni spre aceste locuri sfinte. Cu o curiozitate avidă se întreabă reciproc, își arată unul altuia clădirile, bisericile și monumentele pe lângă care trec, și observatorul, psiholog, poate citi cu ușurință renașterea ce se petrece în sufletul, în inima, în creierul acestor copii vizitatori, cari, plecând din Suceava pe la vetrele lor, vor povesti și colegilor lor tot ce au văzut și au simțit la Suceava”
„Glasul Bucovinei”, Anul XVIII, nr. 4568, 5 iulie 1935.



Recomandări