Să se știe (IV)

Cât amar de carte se tipărește zi de zi în România și cât de inexistent este necesarul sistem de informare editorială, devine imposibil să ții pasul barem cu evoluția listei titlurilor, darămite să răsfoiești cât de cât fiece apariție. Așa se face că lucrări merituoase și realmente importante, editate în alte orașe decât Capitala, dacă nu dispun de un minim sistem de difuzare, rămân enclavizate în respectiva arie și au parte de ecouri cel mult în presa locală.
Cam la fel stau lucrurile și în peisajul revuistic: de difuzare națională beneficiază doar câteva publicații (mă refer la cele culturale), în rest urmând să se descurce fiecare cum poate, multe mulțumindu-se să se adreseze publicului restrâns din respectiva urbe și să trimită două-trei exemplare sponsorului, ca act de prezență și argument al susținerii financiare.
Asupra cărții „Suferințele din Ardeal”, de Vasile Stoica, apărută la Cluj chiar în trei ediții, mi-a atras atenția dr. Gelu Neamțu, într-un număr recent al unei reviste cu circulație restrânsă („Vitralii”). Dacă aș fi cunoscut cele consemnate de autorul clujean barem la apariția ediției a III-a, adică anul trecut, când am comentat articolul din revista „22” în care fata cu bentiță tricoloră din Covasna era denumită „o proastă mică”, „xenofobă”, probabil că argumentarea ar fi fost mai cuprinzătoare și mai completă, pornind chiar de la un fapt din 1906 relatat în carte: „Fetița Maria Colibaș din Ilia e pedepsită de pretor cu 10 zile de temniță și 50 coroane amendă pentru că a avut o panglică tricoloră în păr”. Atenție, se întâmpla în 1906! (În cele ce urmează citez apud „Simbolurile naționale românești sub stăpânire ungurească”, „Vitralii”, nr. V 2015/2014.) Și dacă pățania fetei din Covasna a fost uitată, peripețiile arborării sub orice formă a tricolorului în Transilvania acelor vremi, considerat delict naționalist, capătă adevăratele semnificații și dimensiuni dacă-s așezate vizavi de pretențiile actuale privind arborarea steagurilor secuiești în Transilvania.
Citez cu minim de comentarii; evident, selectez câteva cazuri, lista este nesfârșită, acoperă pagini întregi. 10 februarie 1900: 24 de flăcăi din Seliște sunt condamnați la 12 zile închisoare pentru că au purtat brâie tricolore. 12 octombrie 1903: în comuna Sf. Nicolae Mare sunt osândiți la 2 zile închisoare și câte 100 coroane amendă dr. Oprean, preoții T. Oprescu și Ioan Petrovici și învățătorul I. Lipovan pentru „tricolor la cheutoare”. În duminica Paștilor din 1904, 8 „călușari” din Botiz au fost arestați și descinși de brâiele tricolore. Vor fi pedepsiți și amendați pentru „agitație”. 8 august 1906: solgăbirăul din Ilia Mureșeană pedepsește cu 10 zile de închisoare și 10 coroane amendă pe Ana Moisescu, Savia Poliac, Neta Poliac, toți din Ilia, pentru că au avut însemn tricolor la cămăși. Tot acolo, la 17 septembrie, surorile Maria și Simina Boboc sunt condamnate la câte 5 zile temniță pentru că au purtat panglică tricoloră în păr. 8 iulie 1907: la Brad se bate toba în zi de târg, aducându-se la cunoștința tuturor că purtarea tricolorului românesc va fi pedepsită cu cea mai mare asprime. O femeie avea bentiță tricoloră în păr; este arestată și amendată cu 10 coroane. La 12 iulie, în comuna Petruman, jandarmii sfâșie haina Sofiei Cercel, pentru că în cusătură se puteau distinge culorile românești. 5 august 1908: preotul Ioan Popovici din Buteni este pedepsit cu 5 zile temniță și 100 coroane amendă pentru că hainele copiilor ce purtau sfeșnice aveau tricolor la cheutoare. 12 mai 1911: patru femei din Hodac sunt osândite la câte patru zile temniță și 10 coroane amendă pentru purtarea de brâie tricolore. 7 octombrie 1911: preoteasa Handrea din Mânărade este pedepsită cu 3 zile închisoare și 40 de coroane amendă pentru că a oferit dlui Iuliu Maniu un buchet de flori legate cu tricolor… ș.a.m.d.
De unde se vede că pentru „proasta mică” din Covasna tricolorul interzis înainte de 1918 rămâne la fel de interzis și în zilele noastre, în vreme ce steagurile „secuiești” puteau fi arborate și atunci, ca și acum. Fără alte comentarii.