Să fii chic cu Nicolae Ceaușescu (II)

Ah, Mustafa, Abdul, Mohamed… fir-ați voi să fiți, pehlivanilor! Adesea, când televiziunile îmi trântesc în casă știri despre banalitatea atentatelor din Orientul Mijlociu, un gând mă poartă și spre voi. Oți fi și voi pe-acolo?
Să-mi șterg lacrima. Pentru persoanele inventive, existau însă și căi de evaziune a pieței arăbești a blugilor. Câte perechi de „Lee”, „Levi’s” sau „Rifle” – atât de pizmuite la ora aceea – nu erau de fapt decât niște pantaloni croiți din material trainic de prelată auto ori chiar din pânză pentru draperii! Într-un fel, se poate spune că românii reinventau pantalonii tip „jeans”, dacă ne amintim de prima pereche de blugi, confecționată în America din pânză de sac.
Dacă voiai cu tot dinadinsul să fii trendly și nu te ținea punga pentru comerțul la cameră al studenților arabi, n-aveai decât să găsești o cale de scurgere dintr-o fabrică de profil, care folosea astfel de materiale ce puteau fi reconvertite. Nici nu era mare greutate: ingineri sau maiștri, dornici de-un spor colateral de salariu, se găseau pe toate drumurile. Cu ei făceai târgul: îi plăteai și îți dădeau pe șestache marfa, constând dintr-un cupon de pânză de culoare bleu sau bleumarin. Și-acum îmi amintesc de prima mea pereche de blugi, confecționați din pânza de perdele, pe care maistrul Budurcă mi-a procurat-o din binecunoscuta fabrică din Pașcani.
Îndată ce materialul viitorilor blugi era strâns la piept și încălzit de pulsațiile inimii tale, nu-ți rămânea decât să iei legătura cu cei câțiva croitori acreditați de piață. Aceștia – ca dizainări care-și respectau firma – te întrebau din prima ce marcă preferi ca blugii tăi să imite până la confuzie, știut fiind că fiecare soi se particulariza printr-un anumit model al aței portocalii, cusute pe buzunarele de la spate. Astfel, la „Lee” forma era de sinusoidă, pe „Levi’s” era reprezentată o bifurcație care pornea din punctul de jos al buzunarului, pe când „Rifle” se remarca prin două linii, care se hârjoneau pe micul tăpșan al buzunarului.
După ce îi comunicai confecționerului hotărârea, cu timiditate îl întrebai dacă nu s-ar putea aranja și de niște capse originale pentru parafat cusăturile, cum arătau modelele de la mama lor, și eventual de-un nasture personalizat sub buric, un nasture esențial, care pornea și oprea blugii, având importanța unei chei de contact. Aici, croitorul îți răspundea ermetic „Nu știu, gagiule, să vedem, vom face tot posibilul”, folosind pluralul majestății, pentru a-ți arăta că-și cunoaște foarte bine rangul din societate.