Accident

S-a „urcat” cu VW-ul într-un copac, după ce a derapat pe polei

Din fericire tânărul șofer a scăpat fără leziuni
Din fericire tânărul șofer a scăpat fără leziuni

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, care conducea un autoturism Volkswagen, a izbit violent un copac după ce a derapat pe carosabilul acoperit cu polei. Evenimentul rutier s-a petrecut luni, pe 2 ianuarie, în jurul orei 17.40, pe DN 2, în apropiere de Spătărești.
Conform anchetei poliției, șoferul, Andrei Ș., în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Fântâna Mare, posesor de permis de conducere din 2009, a intrat cu viteză într-o curbă la dreapta și, pe carosabilul acoperit cu polei, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a ajuns pe sensul opus și de aici a ieșit în afara drumului, unde a lovit un copac de la marginea șoselei. Deși impactul a fost destul de violent, mașina „urcându-se” în copac, tânărul șofer a scăpat fără leziuni de pe urma accidentului.
Poliția mai precizează că șoferul purta centură de siguranță și a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind alcoolemie 0.

Recomandări

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod

Un bărbat a murit după ce ar fi adormit la volanul mașinii, iar aceasta a intrat pe contrasens unde s-a ciocnit violent cu un alt autovehicul

Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară
Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară

O femeie care gonea după ambulanța în care era tatăl său a intrat cu autoturismul într-un copac și un gard

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție