Duminică, 13 ianuarie, în ajunul Anului Nou pe rit vechi, copiii rușilor-lipoveni care învață la școlile din municipiul Fălticeni au susținut la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” un spectacol de muzică și dansuri tradiționale lipovenești.
Conform tradiției, în ajunul Sfântului Vasile, copiii merg din casă în casă pentru a vesti începutul unui nou an, iar gazdele îi întâmpină cu dulciuri și bani. La fel s-a întâmplat și duminică după-amiază, când toți participanții și invitații la activitatea comunității rușilor lipoveni din Fălticeni au fost întâmpinați de profesoara de limba rusă Valentina Nazarov cu numeroase bunătăți, cafea, sucuri, dulciuri, prăjituri etc..
„Ospitalitatea este o caracteristică a rușilor lipoveni. Îi primim în casă pe toți cu drag pentru că ne place să ne bucurăm împreună de sărbători. Sărbătorile sunt speciale, sunt în primul rând de natură religioasă pentru că mai întâi postim șase săptămâni, apoi mergem la biserică, după care, fiecare în parte, ne cerem permisiunea să mâncăm de frupt. Spunem rugăciunea, cântăm colinda religioasă «Hristos Rajdaița» («Hristos se naște») și apoi ne așezăm la masă și ne bucurăm de orice musafir. Atmosfera este una de suflet și suntem foarte fericiți că încă mai vin copiii și colindă în slavona veche. Le urez tuturor să fie cu inima împăcată, să aibă gânduri senine precum soarele, să fie fericiți și să aibă parte de un an plin de împliniri”, a fost mesajul profesoarei Valentina Nazarov.
Copiii au adus vestea cea bună a Nașterii Pruncului Sfânt
În municipiul Fălticeni sunt peste 100 de familii de ruși lipoveni, iar întâlnirea din ajunul Anului Nou este un moment încărcat de emoții pentru că este o întâlnire între generații în care copiii, adolescenții, tinerii și părinții acestora se întâlnesc într-o activitate culturală, educativă. Este vorba de serbarea pomului de iarnă în cadrul căreia copiii prezintă programe artistice bazate pe cunoștințele acumulate la orele de limbă rusă.
„Noi mergem pe lucruri de calitate, frumoase, care să contribuie la păstrarea acelui puțin legat de tradiții, obiceiuri care ne-au rămas de la strămoșii noștri. Avem și o grupă de dansuri, părinții finanțează cursurile de dans pe care elevii le urmează sub coordonarea unui coregraf specializat, iar astăzi ne vor încânta cu un frumos spectacol. Rușii lipoveni sunt un grup etnic profund identificat în ceea ce se întâmplă în societatea românească în ansamblu, strămoșii noștri venind în urmă cu peste 300 de ani în România. Am trăit alături de poporul român, din care facem parte, Războiul de independență, Primul și al Doilea Război Mondial. Strămoșii noștri și-au dat tributul de sânge aici, deci noi suntem români, patria noastră este România, țara de origine este Rusia pentru că de acolo au plecat cândva strămoșii noștri. Pe lângă sărbătorile laice pe care ni le-am însușit și cele legate de reamintirea unor evenimente istorice, încercăm să ținem și sărbătorile religioase pe care suntem datori să le ducem mai departe și să le petrecem așa cum le petreceau și strămoșii noștri. Copiii vor primi daruri, vine Moșul, avem brădulețul de Crăciun, cadourile în săculeț și fiecare copil va pleca cu binemeritatele daruri. Ei chiar le merită cu vârf și îndesat, având în vedere că săptămânal participă și la ore de limbă rusă maternă, dar mai ales la ceea ce le place foarte mult, cursurile acestea de dans. Astăzi îi vom lăsa pe ei să ne spună povestea realizărilor lor din ultimul an”, ne-a spus Paula Radion, președinta Comunității Fălticeni a rușilor lipoveni și membru al Consiliului Director al Comunității Rușilor Lipoveni din România.
Daruri de la Moș Crăciun
Spectacolul susținut de tinerii ruși lipoveni din Fălticeni a început cu colindul „Hristos Rajdaița” care s-a transmis din generație în generație. Tradiția spune că nu trebuie să lași nici o casă necolindată, iar obiceiul se ține începând din prima zi de Crăciun, după oficierea liturghiei, și până la Anul Nou, care este pe data de 14 ianuarie. Au urmat alte colindele și cântece religioase.
„Aceasta este o zi specială pentru că ne întâlnim mai mulți și ne amintim de tradițiile noastre, este o socializare între tinerii ruși lipoveni, dar este și un prilej de socializare între diverse generații. Deși a venit și în ajunul Crăciunului, avem un Moș Crăciun care vine și de Anul Nou. Suntem îmbrăcați în costumele pentru dansuri, dar avem și costumele pentru mers la biserică. În ziua de Crăciun, la biserică bărbații poartă rubască apretată – cămașă tradițională rusească, o padiovca nouă – haină tradițională, pantaloni negri și brâu, iar femeile și fetele batic, cele măritate având «sbornicul» lucrat manual și împodobit cu mărgele mici și paiete, cămașă, supcă – fustă lungă, largă, poisul – un brâu de lână cu ciucuri speciali”, ne-au spus Nina Andrian și Cosmin Izot,elevi în clasaa XII-a la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”.
2018, un an „istoric” pentru comunitate
Așa cum am aflat de la Paula Radion, președinta Comunității locale a rușilor lipoveni din Fălticeni, „anul 2018 a fost unul istoric” pentru comunitate pentru că s-a reușit achiziționarea unei suprafețe de teren de 1125 de metri pătrați, lângă Biserica rușilor lipoveni „Sf. Gheorghe”, pe strada Livezilor, pe care se va construi o Casă de Cultură, în prezent lucrându-se la documentația pentru obținere a Certificatului de urbanism și a Autorizației de construcție. În demersurile pentru obținerea acestui teren, Paula Radion a fost sprijinită din partea comunității locale de Gheorghe Ivanov, iar din partea comunității centrale de Silviu Feodor, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România, și de cei 10 colegi ai săi din Consiliul director al Comunității Rușilor Lipoveni din România. Pentru realizarea investiției, rușii lipoveni din urbea de pe Șomuz vor beneficia de sprijinul comunității centrale pentru obținerea fondurilor necesare construirii lăcașului de cult în care vor putea trăi împreună momente deosebite.






