Rugăciunile unui popă microbist

Există popi în țara noastră care parcă nu se roagă cu sufletul, ci – Doamne, iartă-mă! – cu fundul. Ei par să dețină un stoc nelimitat de rugăciuni, în care bagă mâna fără vreun discernământ, pentru a le împrăștia aiurea în văzduh.
Nicio clipă nu se sperie că Doamne-Doamne s-ar putea mânia de caracterul prea pământesc al rugăciunilor, caracter situat în cea mai bună vecinătătate cu blasfemia.
Așa de exemplu, preotul gălățean Ion Gologan se roagă în acest final de toamnă nu pentru sănătate, pentru mântuire sufletească sau pentru un plus de smerenie; ci pentru lucruri mult mai concrete, mai caracteristice lumii noastre. Iar ultimul dintre acestea este legat de fotbal, sfinția sa bătând cu osârdie mătănii, pentru ca ambițioasa echipă din Vaslui, actualmente pe un insuficient loc șase în clasamentul primei ligi, să prindă și ea un loc de cupe europene. Doamne, ajută!
Fiindcă, pentru atingerea acestui înalt deziderat, banii lui Adrian Porumboiu și șpițul lui Dorinel Munteanu nu se arată de ajuns, rugăciunile cinstitului popă microbist au scopul de a sensibiliza organismele divine care, după cum bine știm, au televizoare în ceruri și nu scapă nicio partidă din prima ligă românească, spărgând semințe, bând bere și mai strivind câte o înjurătură printre dinți.
Ei, părinte părințele, mă întreb și eu așa: oare cum se face oare că mai mereu jucătorii, echipați în sutană, din echipa ortodoxiei, ori fac henț, ori sunt prinși în ofsaid?