„Ruga copiilor”, la Biserica din Mihoveni



Duminică, în preziua marii prăznuiri a Sfinților Împărați Constantin și Elena, la biserica din Mihoveni a avut loc un eveniment important pentru părintele Viorel Lazăr și pentru cadrele didactice de la Școala cu clasele I-VIII “Niculae Popinceanu”.
Întreaga comunitate a localității a ținut să fie prezentă la lansarea volumului de poezie “Ruga copiilor”, lucrare care constituie o încercare de prezentare a comuniunii cu Dumnezeu, a vieții religioase privite prin ochii copiilor, cei mai iubiți și mai apropiați prin creație de Cel de Sus.
Copiii, autori ai poeziilor publicate în acest volum, sunt deosebiți ca formare duhovnicească, înzestrați cu talent și bine îndrumați în mânuirea condeiului.
„La vârsta lor – spune prof. Viorica Simona Perhinschi – sufletul le este curat atunci când ascultă poruncile lui Dumnezeu, povețele părinților și îndrumările dascălilor lor”.
Efortul depus de părintele Viorel Lazăr în încercarea de aprofundare a relației celor mai tinere vlăstare ale satului Mihoveni cu Dumnezeu se cuvine apreciat.