Românii veniți acasă de Paște au primit cafea și ceai de la polițiștii ungari, pentru a se odihni



Românii care se întorceau acasă de Paște au fost opriți de polițiștii din Ungaria, în apropierea graniței, care le-au oferit ceai și cafea, pentru a-i determina să se odihnească puțin, în scopul evitării unor eventuale accidente cauzate de oboseala șoferilor, transmite corespodentul MEDIAFAX.
Acțiunea a fost organizată în cadrul operațiunii „Oglinda”, derulată de polițiștii din Bihor și de cei din județul Hajdu-Bihar, în perioada 1-6 aprilie, în cele două județe, pentru siguranța participanților la trafic pe perioada sărbătorilor pascale, prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, combaterea migrației ilegale și a infracționalității stradale.
Șeful Poliției Județene Bihor, comisarul șef Adrian Bucur, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că au fost constatate zeci de infracțiuni, însă scopul principal – prevenirea accidentelor rutiere – a fost atins, întrucât în perioada menționată în cele două județe nu s-a produs niciun eveniment rutier grav.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, Fekete Csaba, șeful Căpităniei de Poliție Hajdu-Bihar, s-a declarat mulțumit de rezultate.
„De mai mulți ani am constatat că, în perioada sărbătorilor, se înmulțesc accidentele provocate de românii care muncesc în străinătate”, a explicat el.
Pentru a evita astfel de incidente, polițiștii ungari au organizat o acțiune inedită, oprind în trafic mașinile cu numere străine care se îndreptau spre Punctul de Trecere a Frontierei Borș și servindu-i pe șoferi cu cafea sau ceai.
„I-am obligat în acest fel să se odihnească puțin, înainte de a-și continua drumul. S-au uitat ciudat pentru că, de obicei, erau opriți doar pentru a fi verificați la acte ori amendați pentru abateri. Noi le-am explicat, însă, că dorim să ajungă întregi acasă de sărbători și ne-au mulțumit”, a declarat Fekete Csaba.
În Bihor, alături de polițiști au fost implicați în operațiune reprezentanți ai Poliției de Frontieră, jandarmi, reprezentanți ai Serviciului pentru Imigrări, ai Gărzii Financiare, ai Registrului Auto Român, ai Autorității Rutiere Române, ai Secției Drumuri Naționale, ai Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și ai Gărzii Naționale de Mediu Bihor.
În cadrul acțiunilor, au fost constatate 74 de infracțiuni, din care 38 în flagrant, 23 de natură judiciară, nouă de natură economică și alte 42 de infacțiuni diverse. Tototdată, au fost prinși 55 de suspecți de comiterea unor infracțiuni, doi fiind reținuți, și au fost prinse patru persoane care erau urmărite național sau internațional, deoarece se sustrăgeau executării unor pedepse cu închisoare.
În total, în cele șapte zile, polițiștii bihoreni au dat 1.349 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 242.698 de lei, și au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 14.670 de lei.
De asemenea, reprezentanții ARR Bihor au dat cinci sancțiuni contravenționale în valoare de 21.000 de lei, iar cei ai SDN Oradea – amenzi în valoare de 10.000 de lei.
„Acțiuni în oglindă se vor organiza lunar, însă probabil nu de asemenea anvergură. Acțiuni care să implice o astfel de desfășurare de forțe preconizăm pentru perioada concediilor, în vară”, a conchis șeful Poliției Bihor, Adrian Bucur.