Românii din străinătate trebuie să recurgă la diferite metode pentru a putea adopta copii români, unele la limita legalității, însă, chiar dacă reușesc, riscă să nu poată obține pentru minorul înfiat din România drepturile acordate rezidenților din statele respective.
Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopției interzice adopția internațională a copiilor români, aceasta putând fi încuviințată „numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne”.
Oficiul Român pentru Adopții (ORA) a supus dezbaterii publice, în 3 decembrie 2009, un proiect de act normativ de modificare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopției, una dintre modificările propuse vizând deschiderea parțială a adopției internaționale, în sensul ca aceasta să fie permisă și cetățenilor români stabiliți în străinătate.
Deși au trecut șase luni de la finalizarea proiectului de act normativ și de la punerea lui în dezbatere publică, documentul nu a fost luat încă în discuție în ședințele Executivului.
Pentru că nu au posibilitatea legală să adopte copii din România, românii stabiliți în străinătate au ajuns în situația de a recurge la diferite metode, unele la limita legalității.
Acest aspect a fost confirmat și de reprezentanții ORA, care au arătat că instituția a primit sesizări de la autoritățile de profil din Marea Britanie și Elveția, referitoare la cetățeni români care au reședința acolo și au înfiat copii români, dar aceștia nu pot primi drepturile acordate rezidenților pentru că, potrivit legislațiilor din aceste state, adopția este considerată internațională.
Specialiștii de la ORA au explicat că una dintre condițiile pe care părinții adoptivi trebuie să le îndeplinească pentru a putea înfia un copil este să aibă domiciliul în România. În aceste condiții, românii care locuiesc în străinătate își pot păstra domiciliul din țară, chiar dacă nu stau aici decât câteva zile pe an, și dacă îndeplinesc și celelalte condiții impuse de lege, pot adopta copii români, pe care ulterior îi duc în țările în care ei s-au stabilit.
Riscul în astfel de cazuri este ca adopția să fie considerată internațională în statul de reședință, din cauza prevederilor legale diferite din cele două țări.
Concret, legile adopțiilor din Marea Britanie și Elveția prevăd că un copil poate fi dat în adopție dacă adoptatorul are atât domiciliul, cât și reședința în statul respectiv, spre deosebire de legislația română, în care este suficient ca cel care adoptă să aibă domiciliul în România.
Acesta este motivul pentru care Marea Britanie și Elveția au respins adopțiile în cazul câtorva români și au refuzat să acorde copiilor drepturile prevăzute pentru rezidenți.
Până în prezent ORA a primit patru astfel de sesizări din Marea Britanie și una din Elveția.
Din cauza restricțiilor existente în Legea adopțiilor, cererea de adoptare a unui copil român i-a fost respinsă și unuia dintre ambasadorii României pe motiv că acesta nu îndeplinea condițiile referitoare la domiciliu, iar evaluarea și monitorizarea postadopție nu ar fi fost posibile.
„Legea restricționează, în momentul de față, dreptul la adopție al multor cetățeni români, inclusiv ambasadorilor aflați în misiuni diplomatice. Practic, acesta a fost motivul pentru care ORA a propus modificarea legii și eliminarea unor restricții”, au mai spus reprezentanții instituției.
Potrivit acestora, problemele în astfel de cazuri ar putea fi evitate dacă adopția din România s-ar face înainte ca familia adoptivă să obțină dreptul de rezidență în țara în care locuiește.
Una dintre modificările propuse în proiectul de act normativ, care a fost trei luni în dezbatere publică, viza deschiderea adopției internaționale pentru cetățenii români care nu mai locuiesc în țară.
„Vrem să reglementăm ce înseamnă adopția de către un cetățean român căsătorit cu un cetățean străin și care nu mai locuiește în țară”, explica, după finalizarea documentului, Bogdan Panait.
Proiectul de act normativ aducea mai multe modificări la Legea 273/2004, una dintre acestea vizând introducerea unor sancțiuni pentru angajații din sistem care încalcă legea, dar și pentru părinții adoptivi care fac acest lucru înainte de adopție sau chiar în perioada de postadopție.
În proiectul de act normativ mai era prevăzută posibilitatea de declarare a adoptabilității și pentru copiii mai mici de șase luni, dar și termene mai bine precizate pentru etapele pe care părinții trebuie să le pacurgă în procesul adopției.
Totodată, dacă modificările propuse la Legea adopției ar fi fost adoptate, ar fi dat posibilitatea ca instanța judecătorească să poată trece peste refuzul părinților firești sau al tutorelui de a consimți la adopția copilului, dacă s-ar fi dovedit, prin orice mijloc de probă, că aceștia refuză în mod abuziv să-și dea consimțământul iar instanța ar fi apreciat că procedura este în interesul superior al copilului, ținând seama și de opinia acestuia.
De asemenea, proiectul mai prevedea că Direcțiile de asistență socială și protecție a copilului ar fi trebuit să ceară persoanelor care doresc să adopte un copil angajamentul în formă autentică, din care să rezulte că, în cazul în care după încuviințarea adopției își stabilesc domiciliul sau reședința în alt județ sau în străinătate, vor informa de urgență direcția care realizează monitorizarea postadopție.
Bogdan Panait explica, la data supunerii proiectului în dezbatere, că modificările aduse vizează și crearea posibilității, în anumite situații, de adoptare a unui copil înainte ca acesta să împlinească un an.
În ce privește adoptarea copiilor de peste 14 ani, planul individualizat de protecție ar fi putut avea ca finalitate adopția internă numai dacă, în baza evaluării situației copilului, se aprecia că există un potențial real de integrare într-o familie adoptatoare.
În 2001, adopțiile internaționale au fost suspendate. Decizia a fost argumentată prin faptul că sistemul introdus în 1997 permitea apariția unor abuzuri, în baza unor criterii neclare, prea multe organizații (110) fiind acreditate să intermedieze adopții internaționale, pentru care percepeau taxe între 3.000 și 30.000 de dolari, sume imposibil de controlat.
După luni de așteptare, în decembrie 2001, a fost găsită o soluție pentru deblocarea anumitor dosare de adopție internațională, astfel de excepții fiind reglementate într-o ordonanță de urgență. Primele 49 de dosare de adopție au fost deblocate.
În vara anului 2002 au fost deblocate alte 81 de dosare, vizând copii adoptați de familii de străini din Grecia, Italia, Spania, Germania, Statele Unite, Italia, Belgia, Franța sau de cetățeni români stabiliți în una din aceste țări.
De la suspendarea adopțiilor internaționale și până în aprilie 2003, peste 400 de copii români au reușit să plece la familiile adoptive din străinătate. În aceeași perioadă, Comitetul Român pentru Adopții a înregistrat aproape 5.000 de cereri de adopție internațională, a căror rezolvare depindea de ridicarea moratoriului.
La 1 ianuarie 2005 a intrat în vigoare Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopțiilor, care a interzis adopțiile internaționale în România.
