Lotul olimpic al României a obținut locul I în Europa, cu patru medalii, dintre care două de aur și două de argint, o mențiune și un premiu special, la a treia ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică, desfășurată în perioada 19-26 octombrie, în Iran.
După ce la ediția precedentă (din Indonezia) a obținut menține, Ioana Zelko (clasa a XII-a/Liceul Internațional de Informatică din București) a câștigat la ediția din acest an o medalie de aur, informează într-un comunicat Ministerul Educației.
A doua medalie de aur pentru România a fost obținută de Marius Constantin, elev în clasa a XII-a tot la Liceul Internațional de Informatică din București.
Medaliată în 2007 și 2008 cu argint, Miruna Oprescu (clasa a XI-a/Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța) a fost distinsă cu un premiu special pentru cea mai clară redactare a unei teze la proba teoretică.
Vlad Dumitru Mărgărint (clasa a XII-a/Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad) este câștigătorul celei de-a doua medalii de argint. Kruk Sandor (clasa a XII-a/Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare – medalia de bronz anul trecut) a primit mențiune.
Competiția a reunit peste 100 de concurenți din mai mult de 20 de țări. În rândul echipelor din Europa, lotul României s-a clasat pe prima poziție, devansând Polonia, Ucraina, Lituania, Serbia, Slovacia și Belarus (în clasamentul olimpiadei, olimpicii români au ocupat poziția a treia după India și Iran).
Elevii români vor sosi în țară marți, la ora 14.00, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.