România va trimite reprezentanți în Singapore pentru analizarea dovezilor împotriva fostului însărcinat cu afaceri Silviu Ionescu, anchetat și de autoritățile române, informează Straits Times în ediția online.
Reprezentanții României vor colabora cu oficiali din cadrul Procuraturii generale singaporeze în cadrul unui Grup comun de colaborare tehnică (Comisie rogatorie).
Aceste detalii au fost emise de Ministerul singaporez de Externe după întâlnirea de vineri cu ambasadorul român, Aurelian Neagu.
Ministerul de Externe din Singapore și-a exprimat speranța că activitatea Grupului de lucru va începe până luna viitoare.
Ministerul singaporez de Externe l-a informat oficial pe ambasadorul român Aurelian Neagu în legătură cu rezultatele anchetei judiciare privind accidentul provocat în decembrie de o mașină a ambasadei României și cu acuzațiile contra diplomatului Silviu Ionescu, informează un comunicat oficial.
Ambasadorul român a fost informat oficial în legătură cu emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Silviu Ionescu, care face obiectul unei „notificări roșii” a Interpol.
Diplomația din Singapore a transmis că a înțeles că poziția României este de a nu-l obliga pe Silviu Ionescu să revină în Singapore, dat fiind că nu există un acord de extrădare între cele două părți. „Cu toate acestea, Singapore ar prefera ca domnul Ionescu să revină pentru a răspunde acuzațiilor”, precizează comunicatul.
„Guvernul României are obligația morală de a face tot posibilul pentru a-l convinge pe Silviu Ionescu să revină în Singapore pentru a fi judecat. Acest lucru este în interesul României, în condițiile în care Silviu Ionescu a afectat grav reputația internațională a României”, precizează comunicatul.
Aurelian Neagu a informat Ministerul singaporez de Externe că Parchetul a inițiat o anchetă în cazul Silviu Ionescu pe 2 februarie 2010, pentru „omor prin imprudență, părăsirea locului unui accident și declarații false”. De altfel, Neagu a subliniat că România dorește să se facă dreptate în acest caz, ambasadorul explicând că autoritățile române vor încerca să efectueze investigații proprii în acest caz, în conformitate cu legislația din România. Neagu a oferit asigurări Ministerului Afacerilor Externe din Singapore că România va coopera deplin în acest caz.
Ministerul singaporez de Externe a transmis că este de acord cu crearea unui Grup comun de colaborare tehnică (Comisie rogatorie), așa cum propusese partea română într-o scrisoare trimisă pe 24 februarie 2010. Autoritățile din Singapore doresc ca activitatea Comisiei rogatorii să înceapă cât mai curând, cel mai probabil în mai 2010.
Autoritățile din Singapore au reiterat criticile față de afirmațiile diplomatului Silviu Ionescu, care a respins rezultatul anchetei referitoare la accident, exprimând nemulțumirea și în legătură cu declarațiile ambasadorului Aurelian Neagu.
Sistemul judiciar din Singapore este cunoscut pentru transparență, integritate, standarde înalte și beneficiază de o recunoaștere internațională conform standardelor în materie de independență și administrare, subliniază Ministerul de Externe.
„România nu trebuie să subestimeze sentimentele profunde apărute în Singapore în legătură cu acest caz. În Parlament au apărut întrebări în legătură cu această situație. Guvernul României trebuie să se asigure, în interesul propriu, că se va face dreptate. Altfel, inevitabil, vor exista consecințe pentru relațiile bilaterale”, avertizează diplomația singaporeză.
Poliția din Singapore a comunicat Interpol România un mandat de urmărire internațională a diplomatului Silviu Ionescu, însărcinatul cu afaceri în Singapore, retras de la post după implicarea sa într-un accident soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor două, au informat, joi, surse judiciare.
Procurorul șef al Secției de urmărire penală și Criminalistică din Parchetul instanței supreme, Marius Iacob, a confirmat, joi seara, pentru MEDIAFAX, că Interpol Românai a primit documentul de la Poliția din Singapore, care survine solicitării de comisie rogatorie transmisă de autoritățile judiciare de la București și la care oficialii singaporezi nu au răspuns încă.
Articolul 31 alineatul 1 al Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, din 18 aprilie 1961, prevede că „agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicție penală a statului acreditar”. Conform articolului 31 alineatul 4 al Convenției de la Viena „imunitatea de jurisdicție a agentului diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicția statului acreditant”. În consecință, procedura penală într-un caz în care este implicat un diplomat în țara în care este acreditat se derulează în statul din care provine acesta, precizează autoritățile de la București. Atât România cât și Republica Singapore sunt părți la Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, afirmă Ministerul Afacerilor de Externe (MAE).
România și Singapore au stabilit, la 30 mai 1967, relații diplomatice la nivel de ambasadă, potrivit site-ului MAE. Din iunie 1981, reprezentarea României în Singapore s-a stabilit la nivel de însărcinat cu afaceri a.i.
Astfel, potrivit Convenției de la Viena, ancheta în cazul diplomatului român revine autorităților române.
Totuși, în urma comunicării mandatului de urmărire internațională de către Singapore, Interpol România a solicitat un punct de vedere Ministerului român al Justiției, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
În 3 februarie, procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție au început urmărirea penală față de diplomatul Silviu Ionescu, după ce a fost audiat și i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile.
Silviu Ionescu a fost pus sub urmărire penală pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și fals în declarații.
Ulterior, procurorii români au înaintat autorităților de la Singapore o cerere de comisie rogatorie prin care acestea au fost solicitate să dea detalii cu privire la investigații, precum și să transmită declarațiile martorilor accidentului.
În 15 decembrie 2009, o mașină aparținând ambasadei române, un Audi A6 de culoare neagră, a lovit trei pietoni, către ora locală 3.10 (14 decembrie, 21.10, ora României), la Bukit Panjang. Una dintre victime, Tong Kok Wai, în vârstă de 30 de ani, a suferit un traumatism cranian și a murit în ziua de Crăciun, iar ceilalți doi pietoni au fost, de asemenea, răniți.
Ministerul Afacerilor Externe a solicitat, în 5 ianuarie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică să investigheze accidentul, transmițând, totodată, procurorilor, informațiile obținute în urma verificărilor interne derulate. În aceeași zi, conducerea MAE a decis și rechemarea de la post a lui Silviu Ionescu, însărcinat cu afaceri a.i. în Singapore.
Procedura într-un caz în care este implicat un diplomat în țara în care este acreditat se derulează în statul din care provine acesta.
Poliția din Singapore a încheiat ancheta în acest caz, anunța în 11 ianuarie o purtătoare de cuvânt a poliției.
Presa din Singapore relata la jumătatea lunii decembrie 2009 în legătură cu acest eveniment rutier, referindu-se la o presupusă implicare a însărcinatului cu afaceri în acest accident rutier.
Un martor ocular citat de presa din Singapore afirma că un bărbat aflat în mașina ambasadei României a fost văzut certându-se cu o tânără chinezoaică înaintea producerii accidentului, potrivit publicației electronice Temasek Review. Martorul relata că a văzut mașina Audia A6 a ambasadei României la o intersecție și l-a descris pe șofer drept un bărbat cu chelie, figură rotundă și purtând un tricou alb și o haină de culoare închisă. Alături de acesta, în mașină se afla o tânără chinezoaică, în vârstă de circa 20 de ani, iar cei doi păreau să se certe.
Martorul adăuga că mașina diplomatică nu a plecat din intersecție în momentul în care culoarea semaforului s-a schimbat, determinându-i pe ceilalți șoferi să claxoneze. Publicația din Singapore adăuga că, după câteva zile, în apropiere de locul accidentului, a fost descoperit trupul neînsuflețit al unei tinere.
Inițial, diplomatul român a afirmat că a descoperit furtul mașinii în ziua de 15 decembrie, la ora 3.00, anunțând poliția. Mașina a fost găsită ulterior într-un cartier industrial.
În 3 ianuarie 2010, Silviu Ionescu declara, pentru ziarul „Adevărul”, varianta sa asupra evenimentelor. El susținea că, în noaptea respectivă, la ora 1.55, a condus acasă o persoană și că, după ce a lăsat-o acasă, a plecat spre misiunea diplomatică unde a ajuns în jurul orei 02.00. De asemenea, el susținea că, la ora 3.00, la ieșirea din ambasadă, a descoperit că mașina i-a fost furată.
Potrivit cotidianului citat, diplomatul susținea că s-a urcat într-un prim taxi (3.05), căruia i-a cerut să-l ducă la Poliție și care l-a plimbat, ca să încarce comanda, timp de 12 minute. Ionescu ar fi coborât pentru ca, peste alte 5 minute, adică la 3.17, să se urce într-un al doilea taxi, căruia i-ar fi cerut însă să-l ducă „acasă”, și nu la Poliție, cum intenționase inițial.
„De la misiunea diplomatică și până la cea mai apropiată secție de poliție sunt câteva minute, însă acel taximetrist m-a plimbat mai bine de 10 minute. I-am spus să oprească, am plătit și am coborât. În cel de-al doilea taxi am cerut să fiu dus acasă. Voiam să anunț Poliția, dar eram obosit de la plimbările cu taxiul și avusesem o scădere bruscă de glicemie”, spunea diplomatul.
Diplomatul nega faptul că s-ar fi urcat în al doilea taxi în zona accidentului, mai scria „Adevărul”.
Diplomatul român credea că limuzina Audi a fost furată destul de ușor și că nu prezenta semne de forțare și nici nu avea geamul spart. „Autoturismul era lovit, dar ușor. Accidentul a fost grav, dar mașina nu avea urme adânci. Cheia de rezervă nu s-a mai găsit, iar cheia originală se află la Ambasada României, împreună cu mașina care a fost predată de autoritățile singaporeze”, preciza diplomatul. Acesta menționa că mașina de serviciu este parcată, de regulă, în fața sediului Ambasadei României la Singapore, deși în curtea misiunii este spațiu de parcare. Întrebat de ce ar fi fost lăsată cheia de rezervă în mașină, astfel încât presupușii hoți să poată porni fără probleme, diplomatul susținea că așa cer regulamentele, care spun că cheile de rezervă ale mașinilor trebuie lăsate „pe teritoriu românesc” – adică putea fi lăsată inclusiv în ambasadă.
Conform cotidianului citat, Silviu Ionescu a fost diagnosticat cu diabet în luna octombrie 2009 și se afla în România din 18 decembrie 2009, după trei zile de la producerea accidentului mortal, pentru analize medicale.