România, singurul stat membru UE care a aderat după 2004 aflat în poziția de plătitor net



România, stat membru UE din 2007, este singura dintre cele zece țări care au aderat după 2004 aflată în poziția de plătitor net la bugetul comunitar, cu un sold negativ de 455,9 milioane euro în perioada 2007-2009, și o rată de absorbție a fondurilor de coeziune de numai 10,1% în același interval.
„România este, din nefericire, singura țară care a aderat la UE după 2004 aflată în poziția de debitor net, luând în calcul doar fondurile post-aderare”, a afirmat Ionuț Dumitru, președintele Consilului Fiscal.
Astfel, plățile efectuate de România către Comisia Europeană totalizează, în cei trei ani analizați, 3,68 miliarde de euro, respectiv 1,144 miliarde euro în 2007, 1,222 miliarde euro în 2008 și 1,314 miliarde euro în 2009, potrivit raportului intitulat „Poziția Finanțelor Publice în România – Comparații Internaționale”, prezentat miercuri de Consiliul Fiscal.
Pe de altă parte, veniturile obținute de România din fondurile UE post-aderare au fost în aceeași perioadă de 3,225 miliarde euro – 663,1 milioane euro în 2007, 1,423 miliarde euro în 2008, respectiv 1,129 miliarde euro anul trecut.
În perioada 2007-2009, România a încasat un total de 703,4 milioane de euro drept subvenții de la bugetul UE, respectiv 1,508 miliarde euro ca transferuri curente plătite de bugetul UE statului român.
Totodată, în 2007 și 2008, raportul prezintă încasări totale de la bugetul UE de 59 milioane euro din transferuri curente plătite sectorului neguvernamental, 190,9 milioane euro ca transferuri de capital plătite statului român, respectiv 763,6 milioane euro reprezentând transferuri de capital plătite sectorului neguvernamental. Încasările României de la bugetul UE din aceste surse de venit nu sunt disponibile și pentru anul 2009.
Astfel, România are statutul de plătitor net la bugetul UE, cu un deficit de 455,9 milioane euro în perioada 2007-2009, format din minusuri de 481,5 milioane euro și 184,1 milioane euro în 2007 și 2009, respectiv un plus de 209,8 milioane euro în anul 2008.
În același timp însă, România a avut încasări nete din fonduri de preaderare de 2,382 miliarde euro în cei trei ani.
În privința fondurilor de coeziune, UE a alocat României în perioada 2007-2009 suma de 8,67 miliarde euro. Autoritățile române și Comisia Europeană au aprobat contracte reprezentând 56,9% din această sumă, respectiv 4,93 miliarde euro, dar România a încasat efectiv numai 10,1% din alocările totale, adică puțin peste 867 milioane euro.
Sectorul transporturilor, care a beneficiat de cele mai ridicate alocări din partea UE în cei trei ani analizați, respectiv de 2,04 miliarde euro, are și cea mai mică rată de absorbție, de 19,2% (391,6 milioane euro) în privința contractelor aprobate, respectiv numai 1,9%, adică 3,8 milioane euro, în ceea ce privește banii încasați efectiv.
Cea mai mare rată a plăților efective, raportat la sumele alocate, o înregistrează domeniul dezvoltării regionale, care a încasat 336,6 milioane euro (19,8%) din fondurile de coeziune de 1,7 miliarde euro alocate de UE pentru perioada 2007-2009. Totodată, au fost aprobate contracte pentru aproape 80% din sumă.
Rate scăzute de absorbție a fondurilor de coeziune se mai înregistrează în sectoarele capacității administrative (3% încasări efective, contracte aprobate pentru 36,3% din alocări) și asistenței tehnice (3,3%, 50,7%), domenii pentru care s-au alocat de la UE cele mai mici sume, de 130 milioane euro, respectiv 80 milioane euro.
Un alt sector care a beneficiat de alocări importante dar nu a profitat decât în mică măsură este cel al mediului. Din totalul de 1,97 miliarde euro pus la dispoziția României s-au tras efectiv numai 214,7 milioane euro (10,9% din sumă), iar valoarea contractelor aprobate se ridică la 1,27 miliarde euro (64,5%).
În zona capitalului uman s-au aprobat multe contracte, dar valoarea proiectelor executate și plătite este redusă. Astfel, dintr-o alocare de 1,53 miliarde euro s-au accesat fonduri de numai 127 milioane euro (8,3%), în timp ce valoarea contractelor semnate se ridică la 1,26 miliarde euro (82,4% din total).
Domeniul competitivității economice ar fi putut primi 1,22 miliarde euro, însă valoarea contractelor aprobate în perioada 2007-2009 este de 562,4 milioane euro (46,1%), iar banii încasați totalizează numai 153,7 milioane euro (12,6%).
La finele lunii iulie, șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că reprezentanții instituției financiare internaționale sunt îngrijorați de absorbția fondurilor europene, care „arată foarte rău”, precizând că va încerca să găsească împreună cu Guvernul strategii de atragere a finanțărilor UE.
Ulterior, pe 1 august, premierul Emil Boc a cerut prefecților să verifice contractele finanțate din fonduri UE, arătând că proiectele înregistrează întârzieri de până la un an față de graficul stabilit, întârzieri generate nu de instanțele judecătorești care rezolvă contestațiile, ci de documentațiile prost întocmite.
Președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc i-au transmis în luna iulie ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, că are mult de recuperat în ceea ce privește absorbția fondurilor europene, iar acest proces va trebui accelerat în perioada următoare, după ce între 2007-2009 nu s-a făcut nimic.