România este singurul stat din Uniunea Europeană implicat în proiectul Nabucco – de construcție a unei conducte prin care să fie aduse gaze din zona Mării Caspice în Europa- care nu a fost cooptat și în consorțiul concurent South Stream, promovat de Rusia, potrivit publicației Eurasia Daily Monitor.
South Stream a atras, rând pe rând, toate statele UE membre ale consorțiului Nabucco, exceptând România, întrucât, după cinci ani de discuții, Occidentul nu dispune de resursele de gaze și fondurile necesare proiectului propriu, relatează Eurasia Daily Monitor, publicație deținută de institutul american de cercetări Jamestown Foundation.
Gazprom dispune în schimb de gaze, fonduri și alte beneficii sub forma unor proiecte colaterale în domeniul energiei, pentru țările vizate.
Referitor la România, Gazprom a anunțat că autoritățile de la București au arătat dezinteres față de o eventuală implicare în proiectul South Stream, informație dezmințită însă de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Transgaz, potrivit cărora România nu a fost niciodată invitată să adere la parteneriatul respectiv.
În lipsa furnizorilor din Asia Centrală și a Iranului, Nabucco nu mai pare un proiect plauzibil, scrie Eurasia Daily Monitor.
Statele participante la South Stream, respectiv Italia, Grecia și Serbia, precum și statele comunitare Austria, Ungaria și Bulgaria, care fac parte și din consorțiul Nabucco, sunt motivate de interese economice pe termen scurt.
Aceste țări sunt atrase de South Stream pentru că și statele vecine fac acest lucru, în timp ce autoritățile de la Bruxelles nu dispun de instrumentele necesare pentru stabilirea unei politici comune în domeniul energiei.
Totodată, sprijinul Statelor Unite pentru Nabucco este doar declarativ, fără să fie însoțit de asigurarea livrărilor de gaze sau de fonduri, precum și de sprijin politic la nivel înalt.
Lipsa de coordonare în domeniul politicii energetice, la Bruxelles și Washington, face ca lideri precum premierul ungar Ferenc Gyurcsany, de orientare socialistă, să se poziționeze strategic între Rusia și Occident.
Prin atragerea participării Ungariei la South Stream, Gazprom și-a asigurat elementul final al rutei de tranzit al gazelor din zona caspică spre Europa și piețele aflate pe ruta spre Austria, spre satisfacția președintelui rus Vladimir Putin și a succesorului său Dmitri Medvedev.
„Poți construi o conductă, sau chiar două, trei sau cinci. Întrebarea este cu ce combustibil o alimentezi și de unde. Dac cineva vrea să sape în pământ și să îngroape metal, sub forma unei conducte, nu obiectăm. Nu poate exista concurență între un proiect care are gaze (South Stream), și unul care nu are (Nabucco)”, a declarat Putin după semnarea acordului cu Ungaria.
Gyurcsany a declarat că decizia de participare a Ungariei la South Stream este de interes național și a susținut că partea ungară va sprijini în continuare proiectul Nabucco.
Partidul de opoziție Fidesz și chiar și liber-democrații, parteneri la coaliția aflată la guvernare, critică însă decizia de participare la South Stream.
Autoritățile de la Kremlin și Gazprom duc o campanie de atragere a furnizorilor de gaze, în detrimentul Nabucco, se mai arată în articol.
Totuși, nici Gazprom nu va putea, în realitate, să asigure volumul necesar de gaze pentru toate proiectele de construcție a conductelor către Europa, respectiv Nord Stream, Yamal, rețeaua ucraineană de conducte, Blue Stream și South Stream.
În plus, pe termen scurt și mediu, Gazprom va avea dificultăți în asigurarea necesarului de gaze pe piața internă, precum și pentru satisfacerea angajamentelor de export, ca urmare a cererii crescute, potrivit sursei citate.
Anticipând această situație, Gazprom intenționează să accelereze construcția conductelor, pentru a controla transportul gazelor și accesul pe piețele europene, chiar dacă, în prezent, livrările către Europa stagnează sau sunt în scădere.
În acest stadiu, controlul transportului, în special pe coridorul sudic, prin intermediul South Stream, ar putea permite Rusiei să controleze intrarea gazelor din Asia Centrală și Iran în Europa.
Astfel, pe lângă rolul de intermediar, Gazprom ar putea deveni poarta de acces a livrărilor de energie prin coridorul sudic către Europa.
Conducta South Stream va traversa Marea Neagră spre Bulgaria și va avea o ramificație în Ungaria către Austria, o alta la sud, către Grecia si Italia, și o alta spre Serbia.
Până în prezent și-au anunțat participarea la South Stream Rusia, Italia, Bulgaria, Ungaria și Serbia, Grecia.
South Stream este principalul concurent al proiectului Nabucco, promovat de UE și SUA.
Nabucco vizează să ofere o alternativă la rețeaua de transport rusă și să permită exploatarea resurselor din zona Mării Caspice. Din consorțiul Nabucco fac parte Austria (OMV), Ungaria, (MOL), România (Transgaz), Bulgaria (Bulgargaz) și Turcia (Botas), al șaselea partener fiind grupul german RWE.