Sistemul spitalicesc românesc este în prag de colaps, ducând lipsă de materiale medicale de bază dar și de personal și fiind caracterizat printr-o „igienă catastrofală”, relatează Washington Post în ediția electronică de luni, amintind de explozia de la Maternitatea Giulești.
Spitalele din România erau un coșmar înainte de 1989, dar la două decenii după căderea comunismului și aproape patru ani de la intrarea în UE, România rămâne una dintre cele mai sărace state iar starea precară a spitalelor sale reflectă acest statut, scrie cotidianul american, citând Associated Press.
O lipsă acută de personal, mită plătită medicilor și asistentelor, pentru asigurarea unui tratament mai bun, și o subfinanțare cronică sau datorii mari ale spitalelor sunt obstacole zilnice cu care se confruntă pacienții. Guvernul român a cheltuit în 2009 doar 3,7 la sută din PIB pentru sănătate, respectiv patru miliarde de euro, ceea ce înseamnă mai puțin de jumătate față de media Uniunii Europene, precizează AP, adăugând că peste 90 la sută dintre cei chestionați de Asociația pentru Implementarea Democrației în acest an în România susțin că în sistemul medical, corupția este „o problemă critică ce are impact direct asupra pacienților”.
Raportul anual al Uniunii Europene arăta, în iulie, că „două-treimi dintre respondenți susțin că au oferit bani personalului medical, 81 la sută declarându-se siguri că acești bani au jucat un rol extrem de influent în modul în care au fost tratați”.
Este mai mult o problemă de bani – sau de lipsa lor, comentează agenția americană, adăugând că în Bulgaria vecină, care alocă 4,2 la sută din PIB sănătății, situația este similară.
Liderii români merg adeseori în străinătate pentru tratarea unor boli grave, dar cei mai puțin norocoși au de spus povești sumbre, adaugă AP. „Vara mea … are piatră la rinichi și i s-a spus că fără 1.000 de euro să nu se deranjeze să meargă la spital pentru operație”, susține Agnes Sekely, din Cluj.
În orașele mici, echipamentul învechit și saloanele supraaglomerate sunt ceva obișnuit, în timp ce în unele spitale sunt gândaci, iar infirmierele trebuie plătite pentru a schimba așternuturile murdare.
Medicii din România și Bulgaria sunt plătiți prost, adaugă AP, afirmând că în România, un medic specialist primește lunar echivalentul a mai puțin de 1.000 de euro pe lună, ceea ce a garantat menținerea mitei, o practică obișnuită în comunism. Prin contrast, personalul medical din majoritatea țărilor vest-europene nu poate primi nici măcar flori sau ciocolată de la pacienții recunoscători.
Cu o speranță de viață de 73 de ani în ambele țări, media este cu cinci ani mai mică decât cea europeană, iar lucrurile s-ar putea înrăutăți, comentează AP.
Ministerul român al Sănătății susține că 8.000 de doctori au cerut documente necesare emigrării, în ultimii trei ani, în timp ce Colegiul Medicilor susține că țara are nevoie de un număr de medici dublu pentru a ajunge la media europeană. România are 19 medici și 42 de asistente la 10.000 de persoane, comparativ cu media balcanică de 32 de medici și 79 de asistente, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.