România ar putea intra, în câteva luni, într-o nouă procedură de infringement a Comisiei Europene, pentru încălcarea directivei despre batalurile cu șlam petrolier, care ar trebui golite până la sfârșitul anului, șeful Gărzii de Mediu considerând necesară „o minune” pentru a evita sancțiunile.
„Conform directivei europene în domeniu, batalurile trebuie golite până la sfârșitul anului 2009. În România există peste 30 de astfel de bataluri, fiecare dintre ele având o suprafață de unul-două hectare, majoritatea aflate în proprietatea companiilor de petrol”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu (GNM), Silvian Ionescu.
Acesta a spus că, în prezent, în România nu există echipamentele necesare golirii acestora până la 31 decembrie 2009, termenul prevăzut prin directiva europeană invocată. Totuși, Ionescu s-a declarat optimist, spunând că termenul nu a expirat încă și că există soluția de a fi aduse instalațiile necesare din străinătate.
„Pot fi făcute minuni”, a spus șeful GNM, care însă a criticat deținătorii acestor bataluri, „Petrom, dar și alții, precum Lukoil, Dărmănești sau Suplacu de Barcău”, care, deși „au cunoscut prevederile directivei”, au amânat momentul golirii acestora.
Directiva europeană referitoare la batalurile cu șlam prevede că, până la 31 decembrie 2006, deținătorii acestora trebuie să înceteze depozitarea reziduurilor, iar până la 31 decembrie 2009 batalurile să fie golite complet. Până la 31 decembrie 2010, locurile pe care au fost amplasate batalurile trebuie ecologizate și renaturate.
Ionescu i-a criticat pe proprietarii acestora că s-au făcut că nu înțeleg că ele trebuie golite până la finele lui 2009, ei luându-și ca termen de rezolvare a problemei 31 decembrie 2010.
Șeful GNM a mai spus că batalurile din România conțin, în total, peste un milion de metri cubi de șlam, iar existența lor „afectează sute de mii de români” care locuiesc în apropierea lor, acestea poluând pânza freatică.
Pentru golirea lor, potrivit estimării lui Silvian Ionescu, ar fi nevoie de o sumă cuprinsă între 50 și 75 de milioane de euro.
Ionescu a criticat și „șmecheriile” care s-au făcut până acum cu batalurile de șlam, dând exemplul unei situații de la Suplacu de Barcău, unde unul din acestea a fost „preluat” de consiliul local” de-acolo.
„Adică au poluat zona și acum au pasat responsabilitatea golirii și renaturării zonei tot pe umerii celor pe care i-au poluat”, a spus Ionescu.
El a precizat că, în prezent, în România nu există tehnologia necesară golirii acestora până la termenul fixat prin directivă, însă termenul încă nu a expirat și „se pot face minuni” pentru a-l respecta.