România, condamnată la CEDO pentru un bărbat BĂTUT de polițiști pe holul secției

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marți, România în cazul lui Victor Stanciu, în vârstă de 60 de ani, care a fost săltat de acasă de doi polițiști de la Secția 19, dus la secție și bătut deoarece n-a vrut să se legitimeze, potrivit Mediafax.
Cazul Victor Stanciu vs. România (70040/13) a ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în 2013, după ce justiția română a considerat că tratamentele degradante pe care poliția le-a aplicat cetățeanului sunt acceptabile, dacă acesta se opune încătușării.
Totul a început după ce o vecină l-a reclamat la poliție pe Victor Stanciu pentru că își scosese pe holul blocului niște lucruri din casă în timp ce zugrăvea. Deși nu avusese loc niciun conflict între vecini, pe 11 decembrie 2011 doi polițiști de la Secția 19 au venit la locuința lui Stanciu, iar când acesta le-a deschis, agenții i-au cerut să se legitimeze, fără să se prezinte și fără să-i spună ce caută la ușa lui.
„Pentru că nu i s-a spus de ce trebuie să se legitimeze, Stanciu a îndrăznit să le răspundă polițiștilor cu un «altădată», ceea ce i-a înfuriat pe aceștia. L-au culcat la pământ și încătușat, ca să-l ducă la poliție. Speriată de agresivitatea polițiștilor, concubina domnului Stanciu i-a căutat actele și le-a dat polițiștilor: cartea de identitate, talonul de pensie de handicap, legitimația de revoluționar. Polițiștii au luat și actele, și pe Victor Stanciu la secție. Conform declarațiilor reclamantului, polițiștii l-au bătut pe holul secției de poliție cu pumnii, picioarele și cu bastonul, în aproape toate zonele corpului, timp de zece minute. Din cauza durerilor, omul a făcut pe el. În bătaie i-au distrus telefonul și i-au rupt hainele de pe el”, arată APADOR-CH, într-un comunicat de presă remis marți MEDIAFAX.

Recomandări

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Șofatul fără permis i-a netezit drumul spre pușcărie unui bărbat condamnat și pentru nerespectarea regimului armelor

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar