România a preluat conducerea Secretariatului Procesului Bologna



România a preluat conducerea Secretariatului Procesului Bologna, Ligia Deca devenind șeful acestui organism pentru perioada 2010 – 2012, a anunțat, luni, ministrul Educației, Daniel Funeriu.
Sarcinile Secretariatului Bologna includ aspecte de ordin administrativ și operațional privind următoarea conferință ministerială și sarcini specifice privind implementarea programului de lucru.
Astfel, în acestă calitate, România va trebui să asigure buna desfășurare a programului până la 1 iulie 2012 și să organizeze, la București, în 26-27 aprilie 2012, următoarea conferință a miniștrilor pentru învățământ superior.
Preluarea de către România a Secretariatului Procesului de la Bologna marchează intrarea într-un nou ciclu de zece ani al procesului, a susținut Daniel Funeriu, cu prilejul reuniunii ministeriale organizate de MECTS pentru a marca acest moment.
La eveniment au mai participat ministrul flamand al Educației, Tineretului și Egalității de șanse, Pascal Smet, ministrul albanez al Educației și Științei, Myqerem Tafaj și Barbara Weitgruber, consilier în Ministerul Federal al Științei și Cercetării din Austria.
Ministrul albanez a arătat că 37 de țări au implementat Procesul Bologna, iar acesta vizează o schimbare radicală în învățământul superior.
România și-a depus candidatura pentru preluarea Secretariatului Bologna și găzduirea Conferinței ministeriale a Procesului Bologna din 2012, în luna decembrie a anului 2008.
Candidatura a fost acceptată un an mai târziu, în cadrul reuniunii ministeriale de la Leuven.