România a câștigat 27 de medalii și premii speciale la cea de-a X-a ediție a Salonului Internațional de Inovații si Investiții de la Moscova pentru cele 20 de invenții cu care Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS) a fost prezentă la eveniment.
„Inventatorii români au reconfirmat ca sunt capabili de rezultate spectaculoase. Mi se pare excepțional că am reusit cu doar 20 de invenții să câștigăm 27 de medalii și premii speciale. România demonstrează încă o dată, la un salon internațional de prestigiu, așa cum este cel de la Moscova, că este o țară a premiantilor. Ne dorim ca rezultatele cercetării să ajungă mai repede în economie și pentru aceasta, corelat cu planul de inovare al Europei, lucrăm la planul de inovare al României, aceasta fiind in responsabilitatea ANCS”, arată prof. univ. dr. ing Adrian Curaj, președintele ANCS, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.
În opinia profesorului, eficiența și eficacitatea în utilizarea fondurilor publice pentru cercetare și dezvoltare, simplificarea administrativă, parteneriat public-privat, ajutor pentru IMM-uri inovative, o mai bună lege a invențiilor de serviciu sunt doar câteva dintre elementele pe care le are în vedere pentru planul de inovare.
„Avem proiecte mari precum Clusterul de dezvoltare socio-economică / Hot-Spotul High-tech Măgurele în jurul infrastructurii pan-europene de cercetare ELI Nuclear Physics, dar și Centrul Internațional de Studii Avansate Dunăre-Delta Dunării-Marea Neagră. Aceste proiecte, ce presupun concentrări mari de fonduri structurale, pentru inovare și competitivitate economică, vor determina mii de locuri de muncă high-tech, vor duce la dezvoltarea parteneriatului public-privat și vor contribui esențial la dezvoltarea economică a României pe termen mediu și lung. Cercetarea înseamnă transformarea banilor în cunoaștere, inovarea înseamnă transformarea cunoașterii în bani’, afirmă Adrian Curaj.
Inventatorii români au câștigat șapte premii speciale, opt medalii de aur, nouă medalii de argint și trei medalii de bronz.
Cele opt medalii de aur au fost câștigate de: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică pentru invenția Procedeu de obținere a unui bioprodus pe baza de seleniu și crom; Corneliu Birtok Băneasa pentru invenția Dispozitiv dinamic de transfer al aerului; SC Hidroelectrica SA pentru invenția Instalație Automată de Ungere; Aurel Enache, Liviu Luca, pentru invenția Procedeu și instalație pentru creșterea energiei de combustie produsă de un gaz natural combustibil; Institul de Mecanica Solidelor pentru invenția Metodă și dispozitiv de acționare și control al roboților mobili inerțiali; Universitatea Lucian Blaga Sibiu pentru invenția Dispozitiv pentru activarea magnetică a procesului de prelucrare prin electroeroziune cu electrod filiform; Institutul de Cercetare pentru Acoperiri Avansate SC ICAA SA pentru invenția Nano materiale avansate pentru protecția pe termen lung a constucțiilor metalice; SC Exinvent Rom SRL Craiova pentru inventia Instalație de energizare a apei și stimularea creșterii plantelor.
Ediția jubiliară a Salonului Internațional de Inovații și Investiții de la Moscova s-a desfășurat între 7 și 10 septembrie, sub inaltul patronaj al Guvernului Federației Ruse.
Salonul este unul dintre evenimentele oficiale ale Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (World Property Intellectual Organization – WIPO), precum și al Asociației Internaționale pentru Protecția Proprietății Industriale (AIPPI).
Aceasta este cea de-a doua participare a României la acest Salon, prima având loc anul trecut.
Pavilionul expozițional a găzduit 1.000 de invenții pe o suprafață de 12.000 de metri pătrați. Alături de cele peste 500 de organizații și companii din Federația Rusă, s-au aflat expozanți din mai multe țări, cum ar fi Cehia, Coreea, Iran, Polonia, România, Ucraina.
România a prezentat 20 invenții, cu aplicabilitate practică în economie, având în vedere orientarea salonului către zona de investiții.
După Salonul Internațional de la Geneva, unde inventatorii români au câștigat 58 de medalii și premii speciale, aceasta este cea de-a doua reușită importantă a României în acest an.