RFI România citând surse diplomatice – Raportul CE pe justiție va fi foarte critic pentru România



Raportul privind reforma justiției, care va fi prezentat de Comisia Europeană în 30 sau 31 ianuarie, va fi “foarte critic” pentru România, au declarat pentru RFI România surse diplomatice, care au precizat că Germania și Olanda sunt cele mai îngrijorate de lipsa de progres în combaterea corupției.
Conform RFI România, în cazul Bulgariei, tonul va fi mai puțin critic.
Sursele diplomatice citate au insistat asupra faptului că statele vechi membre ale UE sunt “îngrijorate” de lipsa de progrese în combaterea corupției în România și în ceea ce privește lupta împotriva crimei organizate în Bulgaria. Astfel, în ceea ce privește România, Olanda și Germania sunt cele mai preocupate, iar în privința Bulgariei, Marea Britanie și-a exprimat îngrijorarea.
Conform sursei citate, Raportul privind reforma justiției va avea două părți: una generală și una specifică. În partea generală se va vorbi despre contextul și oportunitatea acestui document. În cea specifică, vor fi abordate asa numite benchmark-uri sau obiective. Nu vor exista însă concluzii finale la benchmark-uri, deoarece este vorba doar de un raport intermediar, cel final urmând să fie publicat în luna iunie, când se va decide și asupra eventualei activări a clauzei de salvgardare.
Raportul va analiza și planurile de acțiune ale României și Bulgariei în domeniul reformei justiției și combaterii corupției, ca și nivelul de implementare națională a acestor planuri, relatează RFI România.