La Botoșani

Rezultate de excepție ale Cercului “Micii meșteșugari”, de la Școala Poiana Stampei

Cele trei eleve pregătite de directoarea școlii și coordonatorul cercului, prof. Dorina Paicu
Cele trei eleve pregătite de directoarea școlii și coordonatorul cercului, prof. Dorina Paicu

Școala Gimnazială Nr. 1 din Vlădeni, județul Botoșani, a găzduit sâmbătă, 29 aprilie, ediția a V-a a Concursului Interjudețean de Creație Artistică și Plastică „Paștele din sufletul copiilor”, secțiunea ouă încondeiate. Printre cei peste 50 de copii ajunși în etapa finală a acestui concurs s-au numărat și elevi suceveni de la școlile gimnaziale din Coșna, Poiana Stampei, Dorna Candrenilor, Siret, care au lucrat cu migală și pasiune, fiecare reușind să încondeieze în timpul alocat câte un ou, alături de colegii lor de la școli din județul Botoșani, din localitățile Mihăileni, Bucecea, Vlădeni și municipiul Botoșani.
Rezultate de excepție au obținut reprezentantele Cercului „Micii meșteșugari”, de la Școala Gimnazială Poiana Stampei. Cele trei eleve pregătite de directoarea școlii și coordonatorul cercului, prof. Dorina Paicu, au participat la secțiunea “ouă încondeiate”. Andra Riana Chiforescu, Medeea Antonela Chiforescu și Daria Leontina Mustea au obținut Premiul I pentru oul în ceară, monocrom și oul pictat. Concurentele au primit și premii speciale pentru frumusețea portului popular, în special a cămășilor unicat de la Poiana Stampei.
Juriul acestei secțiuni a fost format din specialiști de la Muzeul Județean Botoșani, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale(CJCPCT) Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Lucrările realizate în cadrul acestui concurs vor putea fi admirate la Muzeul de Etnografie Botoșani, unde vor poposi o perioadă, grație parteneriatului dintre această instituție și Școala Gimnazială Nr. 1 Vlădeni.
Concursul s-a desfășurat în parteneriat cu: Primăria Vlădeni, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Muzeul Județean Botoșani, Parohia „Înălțarea Domnului” din Vlădeni și CJCPCT Botoșani.

Rezultate de excepție ale Cercului “Micii meșteșugari”, de la Școala Poiana Stampei
Rezultate de excepție ale Cercului “Micii meșteșugari”, de la Școala Poiana Stampei
Rezultate de excepție ale Cercului “Micii meșteșugari”, de la Școala Poiana Stampei
Rezultate de excepție ale Cercului “Micii meșteșugari”, de la Școala Poiana Stampei
Cele trei eleve pregătite de directoarea școlii și coordonatorul cercului, prof. Dorina Paicu
Cele trei eleve pregătite de directoarea școlii și coordonatorul cercului, prof. Dorina Paicu

Recomandări

Rezultatele elevilor suceveni la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor din România”