Câteva zeci de militari disponibilizați, în rezervă și în retragere, au protestat, ieri, în fața Palatului Administrativ din municipiul Suceava, față de recalcularea și diminuarea pensiilor militare.
Președinții filialelor Suceava și Rădăuți ale Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere și în Rezervă, coloneii (r) Ion Coca și Vasile Plăcintă, au citit o somație adresată premierului Emil Boc și miniștrilor Gabriel Oprea, Traian Igaș, Ioan Botiș, Cătălin Marian Predoiu, Gheorghe Ialomițianu și directorului SRI George Maior și o alta, către „fostul nostru comandant”, președintele României, Traian Băsescu. Militarii suceveni și-au exprimat nemulțumirea față de scăderea drepturilor lor bănești și de „retrogradarea” la statutul de „civili asistați social”.
„Statutul nostru de militari în rezervă, pensiile noastre militare și, prin urmare, gradele și obligațiile noastre de rezerviști au fost desființate prin naționalizare. În noua situație de «asistați», ne adresăm dumneavoastră, fostul nostru comandant, doar în calitate de președinte, anunțându-vă că în România s-a produs un grav dezechilibru al puterilor statului”, a arătat col. (r) Plăcintă.
Rezerviștii îi cer președintelui să-i demită pe miniștrii pe care îi consideră vinovați de reducerea drepturilor lor bănești, în caz contrar avertizându-l că vor acționa „pentru restaurarea statului de drept”, apărarea prevederilor constituționale și „în interesul tuturor cetățenilor României, afectați de hotărârile de guvern și legile asumate pe care le considerăm hotărâri și legi ale genocidului și subminării economiei naționale”.
„Așteptăm din partea dumneavoastră și intervenția pentru reparațiile morale care ni se cuvin, precum și scuzele publice la care avem dreptul din partea celor care au calomniat, injuriat și lezat grav demnitatea și onoarea categoriei noastre socio-profesionale”, i-au mai transmis militarii președintelui României, care potrivit Constituției, este și comandantul suprem al armatei.
Nu-și aruncă decorația peste gard la Cotroceni din considerente sentimentale
Cadrele militare își vor înapoi banii tăiați din pensii și solicită plata unor despăgubiri morale pentru cei care au primit deja deciziile cu pensiile reduse.
„Vă somăm ca, în luna februarie, toți cei afectați de aplicarea ilegală a HG 735/2010 să-și primească pensia întreagă și diferența față de suma primită în luna ianuarie, care poate fi considerată un avans. Vă somăm să acceptați și plata despăgubirilor pentru cei afectați psihic de această operațiune ilegală și a celor solicitate de urmașii persoanelor decedate din același motiv”, cer militarii.
Printre cei care au protestat ieri s-a aflat și colonelul în rezervă Marian Dumitrescu. În discursul său, colonelul a arătat că președintele Traian Băsescu a mințit când a declarat că militarii care au fost în tancuri în teatrele de operațiuni nu sunt afectați de scăderea pensiilor. La 54 de ani, col. Marian Dumitrescu a pierdut mai mult de jumătate din pensie, care a scăzut de la 36 de milioane de lei vechi la 17 milioane de lei vechi. Marian Dumitrescu a spus că a fost genist și a luptat în Irak și în Bosnia-Herțegovina. Rănit în Irak, a primit șase medalii NATO și din partea statului român Virtutea Militară în grad de Mare Ofițer cu însemn de război pentru spirit de sacrificiu și dăruire.
„Acest motiv m-a determinat să nu i-o arunc peste gard (n.r. președintelui Băsescu), pentru că ce scrie acolo este adevărat. Am încărunțit când m-am prăbușit cu elicopterul în Irak”, a declarat colonelul arătându-și părul alb.
Un alt ofițer care a pierdut mai mult de jumătate din pensie este col.(r) George Dumitriu. A fost locțiitorul comandantului Diviziei 57 Tancuri, cu funcție de general. A ieșit la pensie la termen, în 1990, fără nici un fel de plăți compensatorii, la 52 de ani. De la o pensie de 32 de milioane de lei vechi, astăzi a ajuns la 14 milioane de lei vechi. Motivul comunicat pentru reducere – nu i se găsesc 11 ani de activitate, imediat după terminarea școlii militare.
„Am fost repartizat la UM 01305, Regimentul 2 mecanizat. Nu înțeleg cum nu sunt înregistrați acești ani”, a spus col. Dumitriu. Și ce îl doare la fel de mult ca și pierderea banilor este că pe decizia de reducere a pensiei nu îi mai este trecut gradul, ci doar un simplu „Domnule Dumitriu George”.
La finalul mitingului de protest, care a durat mai puțin de o oră, rezerviștii au precizat public că printre militarii care l-au huiduit pe Traian Băsescu la Iași nu au fost cadre din Suceava, apoi i-au înmânat prefectului Sorin Arcadie Popescu somațiile către premierul Boc și președintele Băsescu și au cântat prima strofă din Hora Unirii.
Ei au promis că, în cazul în care nu li se rezolvă solicitările, în ziua de 1 martie a.c., în fața Guvernului vor veni zeci de mii de pensionari militari și civili afectați de legea pensiilor.
„Vă reamintim, în cazul în care ați uitat, că dvs. sunteți în serviciul nostru, nu invers, dvs. sunteți angajații, nu stăpânii noștri și a venit vremea să facem bilanțul!”, au mai spus rezerviștii.
Tonul general al manifestării a fost unul destul de ponderat, cu huiduieli puține și sporadice, fără adresă precisă. În ciuda somației adresate președintelui României, un izolat „Jos, Băsescu” a rămas fără ecou, manifestanții optând pentru „Huo” fără convingere și mai cu suflu „Rușine, rușine, rușine să le fie”.
Doar 13 plângeri la instanțele sucevene
Nemulțumirile vizavi de scăderea veniturilor din pensii nu sunt prea evidente la Suceava. Cel puțin așa arată datele statistice de la Curtea de Apel Suceava, unde până acum s-au înregistrat patru dosare, care privesc 13 persoane, în care este contestată recalcularea pensiilor. Trebuie făcută mențiunea că o parte din acțiuni se depun la Tribunalul București, ceea ce înseamnă un număr mai mare de pensionari militari care-și caută dreptatea în instanțele de judecată.



