Peste o sută de locuitori ai comunei Șcheia s-au adunat duminică la prânz în fața primăriei, revoltați de problemele create de câteva familii de romi din localitate și de lipsa de reacție fermă a polițiștilor aflați în slujba comunei. Oamenii adunați la primărie s-au întâlnit cu primarul și cu șeful de post, reproșându-le acestora faptul că după ani de zile de violențe, spargeri și furturi produse în comună, cei aflați în slujba comunității ridică neputincioși din umeri și îi lasă pe infractori, majoritatea romi, să-și facă nestingheriți de cap în continuare. Reprezentanții protestatarilor au adunat o listă cu semnături, care împreună cu cererile celor nemulțumiți, care au fost păgubiți în ultimii ani în comună, vor ajunge la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică și pe masa șefilor Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Sute de fapte cu violență și furturi din mașini și locuințe, foarte multe rămase cu autori necunoscuți
Un mare număr de infracțiuni, unele chiar cu violență, s-au revărsat în ultimii ani asupra locuitorilor comunei Șcheia. Sătenii cred că vinovate pentru aceste necazuri sunt câteva dintre familiile de romi așezate în partea de sus a satului. Oamenii se plâng că o parte din membrii acestora sunt cei care zi și noapte comit spargeri și furturi, fiind în permanență cu ochii pe casele oamenilor din vecinătate. Sătenii îi acuză pe respectivii că profită în orice moment de lipsa de la domiciliu a locatarilor, de o mașină lăsată în stradă pentru câteva minute sau de singurătatea unui călător aflat pe drum, pentru a acționa.
Mulți dintre cei vizați de protestatari au depășit deja granițele comunei și au comis furturi și tâlhării pe teritoriul municipiului Suceava. Locuitorii comunei s-au adunat duminică la primărie și cred că doar uniți pot lupta împotriva acestui flagel, care a pus stăpânire pe întreaga localitate și nu numai. De cele mai multe ori însă aceste furturi și violențe rămân cu autori necunoscuți, în cadrul unor dosare care adună praf pe mesele polițiștilor din comună. Locuitorii au ajuns să creadă chiar că există o legătură ascunsă între polițiști și infractorii care de fiecare dată scapă basma curată.
Protestatarii s-au adunat nemulțumiți și au stat de vorbă cu autoritățile comunei
După ultimele distrugeri și violențe, de la începutul săptămânii trecute, oamenii nemulțumiți s-au adunat în fața primăriei pentru a protesta împotriva nepăsării autorităților locale. Cei mai mulți dintre ei au fost tineri, care vor să trăiască liniștiți în satul lor. În cadrul discuțiilor avute cu șeful de post din Șcheia, comisarul Gheorghe Bălăcian, acesta s-a plâns oamenilor că nu are personal suficient pentru rezolvarea dosarelor nenumărate.
Florin Strugariu, unul dintre locuitorii nemulțumiți, ne-a spus:”Ne-am adunat dintr-un spirit civic pentru cei păgubiți, cărora li s-au furat bunuri în ultimii ani și pentru care nu s-a luat nici o măsură. Am chemat și șeful de post de la poliție, să ne explice de ce nu s-au elucidat furturile care au avut loc în comuna Șcheia. Ni se spune că nu au personal, că circulă doar o singură patrulă și nu are putere și forță. Vrem în satul ăsta o stare de liniște, de pace și vrem ca ai noștri copii să trăiască într-o comună curată, lipsită de primejdie”. Gheorghe Bălăcian s-a apărat de acuzațiile locuitorilor comunei și a spus că nu are cum să facă față cu cei câțiva polițiști din subordine și un asemenea volum de muncă.
Faptele de furt se petrec la tot pasul, fără ca cineva să plătească pentru ele
Locuitorii adunați la primărie s-au plâns că au de a face zilnic cu membrii familiilor de romi, care le fac numai probleme. Când e vorba însă de prinderea făptașilor, polițiștii ridică din umeri și de cele mai multe ori nu ajung la nici un autor.
Alexandra Drugă ne-a povestit ce i s-a întâmplat ei:”Mi s-a spart mașina cu câteva luni în urmă și am fost la poliție, în speranța că se rezolvă ceva. M-am dus, domnul de acolo mi-a luat o declarație pe 3 pagini, a venit, s-a uitat la mașină, a chemat criminalistica și cam atât. După o săptămână sunt chemată la poliție, mi se spune că cei 4 autori ai furtului au fost localizați și polițiștii știu ce s-a întâmplat cu lucrurile mele, însă totul s-a oprit acolo. Și acum i-am amintit domnului șef de post, iar el a spus că așteaptă să-și dea demisia ca să scape.”
O altă localnică e disperată de ceea ce se întâmplă în comună și crede că trebuie găsită o rezolvare în scurt timp: „Ne-am adunat pentru că se sparg casele, la noi le-au spart de nenumărate ori în 6 ani de când locuim aici, și pentru că nu se mai poate. Trebuie să se rezolve într-un fel sau altul, pentru că nu putem merge pe stradă, ne este frică pentru liniștea noastră, a copiilor. Băiețelul de clasa I mergea la școală și un țigan i-a furat telefonul. Poliția de la Șcheia atât a știut să spună, că de ce avea telefon la el, nicidecum să-l apere pe copil. Cum se poate așa ceva? De nenumărate ori a venit poliția la noi și nici măcar o dată nu a găsit vinovatul. Nu au personal și cică de săptămâna viitoare o să mai vină doi agenți la Șcheia. Asta nu ne rezolvă nouă problema. Nu-i o rezolvare la problemă, aici vorbim că sediul de poliție trebuie mutat în deal”, ne-a declarat Maria Apăvăloaie.
Toți cei adunați cred că vina le aparține polițiștilor și celor din administrația locală
Discuțiile purtate cu șeful de post au căpătat un ton mai ridicat la un moment dat, iar oamenii au plecat nemulțumiți în urma acestora. Primarul Vasile Andriciuc a fost prezent și el la discuțiile cu protestatarii care îl acuză că îi protejează pe romii din capătul satului și nu a încercat să găsească niciodată soluții pentru dezamorsarea conflictului care mocnește deja în comună.
”Polițiștii spun că nu fac față, e lipsă de personal și au prea multe dosare, nu au timp să lucreze la ele. Le-am cerut să dea un exemplu de un dosar rezolvat în ultimii doi ani și nu am primit nici un răspuns. Eu cred că e incompetență. Sunt depășiți de situație și pentru că un singur echipaj patrulează pe cinci sate, inclusiv pe Moara, și nu fac față. Cerem suplimentarea numărului de polițiști din comună, inclusiv jandarmi, dacă se poate înființa un post de jandarmi, ca să putem rezolva situația de la Șcheia, căci este foarte grav ce se întâmplă aici”, ne-a spus Dan Cristurean, unul dintre cei care au adunat semnăturile celor prezenți.
Oamenii au semnat o petiție către Administrația Teritorială de Ordine Publică din cadrul Prefecturii Suceava și către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și așteaptă acum sprijinul acestor instituții, în rezolvarea problemelor care îi apasă de ani de zile.









