Rețetă de post



Chiftele de post
Ingrediente:
2 cartofi (aprox. 250 g)
200 g ciuperci
2 – 3 linguri orez
1 ceapa
1/4 – 1/2 legătură mărar
1/4 – 1/2 legătură pătrunjel
3 linguri făină
sare, piper, făină și ulei pentru prăjit
Modul de preparare a rețetei:
Se pun la fiert cartofii și orezul.
Orezul se va fierbe separat, în puțină apă sărată, 20 – 30 minute – până când orezul este foarte bine fiert și apa a scăzut aproape complet. Folosiți orez românesc care se leagă la fiert: deoarece rețeta este fără ouă, compoziția trebuie să se lege exclusiv datorită amidonului din orez, cartofi și făină.
Ceapa se călește în ulei. Se adaugă ciupercile tăiate, 1/2 linguriță de sare și se lasă să scadă bine.
Se prepară un piure din cartofii pasați, în care se înglobează ceapa și ciupercile călite, pătrunjelul tocat. În această compoziție se va amesteca orezul fiert și, dacă este necesar, 3 linguri de făină.
Dacă doriți un amestec mai omogen, puteți folosi un mixer pentru a prepara compoziția de chiftele de post. Se potrivește compoziția de sare și piper, se poate adăuga și o lingură de boia dulce.
Din această compoziție se formează cu mâinile umezite chifteluțe care se dau prin făină și se prăjesc în ulei încins.
Ciupercuțe umplute
Ingrediente:
400 g ciupercuțe albe
50 g margarină
1 lingură ulei
ceapă verde, mărar, usturoi, sare, piper
Modul de preparare:
Se spală ciupercile. Piciorușele se toacă cât mai mărunt, se călesc cu uleiul, se pune sare ca să lase apa și se lasă la foc mic să scadă cât mai bine.
Între timp, se scot cu o lingurița lamelele ciupercilor, ca să avem mai mult loc pentru umplutură. Se pot pune să se călească împreună cu piciorușele ciupercilor, dar lasă multă apă și va dura mai mult. În plus, înnegresc compoziția cu care vom umple ciupercile.
Se răcește bine crăticioara în care am călit ciupercile, se adaugă piperul proaspăt măcinat, se taie mărunt sau se pisează 2-3 căței de usturoi, se adaugă margarina, mărarul tocat, ceapa verde tocată și se amestecă bine.
Cu acest amestec se umplu ciupercuțele, se așează pe o tavă unsă cu margarină și se dau la cuptor. (sursa: www.retete-mancare.ro)