Persoanele cu tulburări grave ale ritmului cardiac, cu episoade repetate de hipoglicemie acută, cu afecțiuni neurologice grave, crizele de epilepsie sau alte tulburări subite ale stării de conștiență, alcoolicii și consumatorii de droguri nu vor mai putea obține permise auto și nici reînnoi actul.
Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de ordin al ministrului Sănătății cu normele minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, potrivit directivelor Uniunii Europene.
Potrivit proiectului de act normativ aflat în dezbatere publică, comisia de examinare poate obliga candidatul că facă un examen medical de specialitate dacă suspectează că acesta ar avea o boală incompatibilă cu obținerea permisului de conducere.
Astfel, candidații care solicită obținerea permisului de conducere grupa 1 (motociclete simple sau cu ataș, scutere, autovehicule, cu și fără remorcă, a căror masă totală maxim autorizată nu depășește 3.500 kilograme) sunt obligați să efectueze un examen medical în cazul în care devine evident, la întocmirea formalităților necesare sau în timpul probelor de examinare pe care trebuie să le susțină înainte de obținerea permisului de conducere, că prezintă una sau mai multe din afecțiunile medicale prevăzute în noul act normativ.
De asemenea, candidații care vor să obțină un permis de conducere grupa 2, profesioniști (vehicule din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 și D1E), sunt obligați să efectueze examenele medicale înainte de eliberarea inițială a permisului de conducere. Ulterior, acești șoferi vor fi obligați să efectueze examinările medicale ori de câte ori își reînnoiesc permisul de conducere.
În cazul în care există motive de îndoială cu privire la acuitatea vizuală a candidatului care solicită permis de conducere, acesta este examinat de o unitate de asistență medicală autorizată. Nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau șoferii care prezintă probleme în ceea ce privește sensibilitatea la contraste sau care suferă de diplopie (vedere dublă), se mai arată în proiectul de ordin.
Reguli stricte la eliberarea permiselor de conducere
Permisele de conducere nu vor fi eliberate sau reînnoite pentru candidații sau șoferii care prezintă afecțiuni sau anormalități ale aparatului locomotor ce fac periculoasă conducerea unui autovehicul, în cazul celor cu tulburări grave ale ritmului cardiac, cu episoade repetate de hipoglicemie acută sau care nu sunt deplin conștienți de implicațiile acesteia, cu afecțiuni neurologice grave, în afara cazurilor în care solicitarea se bazează pe un aviz medical autorizat, cu crize de epilepsie, tulburări mentale grave, dar și pentru persoanele care sunt dependente de alcool sau sunt incapabile să se abțină de la consumul de alcool atunci când conduc, cât și celor care consumă constant droguri, potrivit noilor norme.
În schimb, pot obține permis auto sau își pot reînnoi actul șoferii amatori cu insuficiență renală gravă sau care au suferit un transplant de organe, ori care au un implant artificial care nu afectează capacitatea lor de a conduce. Aceștia trebuie să prezinte un aviz medical autorizat și, dacă este necesar, să efectueze controale medicale periodice.
În cazul persoanelor cu epilepsie, trebuie să treacă o perioadă de 10 ani fără crize și fără administrarea unui tratament medicamentos antiepileptic pentru a obține un permis auto categoria 1.
Potrivit proiectului, există o regulă generală care prevede că permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite candidaților sau șoferilor care prezintă afecțiuni ce nu sunt menționate în aceste norme, dar sunt susceptibile de a constitui sau de a genera o incapacitate funcțională care poate afecta siguranța rutieră, în afara situațiilor în care solicitarea se bazează pe un aviz medical autorizat și, dacă este necesar, cu condiția efectuării unor controale medicale periodice.
Procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, proba teoretică și practică vor fi susținute în zile diferite
Examenul pentru obținerea permisului auto va fi schimbat, proiectul de lege care vizează modificarea normelor de desfășurare a acestuia fiind supus dezbaterii publice de către Ministerul Administrației și Internelor.
Conform proiectului de ordin privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, proba teoretică și practică vor fi susținute în zile diferite.
La susținerea probei teoretice, candidații vor avea acces la aplicația informatică pe baza unui bon de ordine care va conține un cod de bare și pe care îl vor primi la intrarea în sala de examinare, având valabilitate doar în ziua emiterii. Proba practică a examenului va putea fi susținută atât ziua, cât și seara, în localități sau în afara acestora.
Totodată, proiectul prevede că șoferii sunt obligați să verifice starea tehnică a mașinii înainte de a pleca la drum.