Redeșteptarea conștiinței preoțești ( II )

– Rutina în pastorație
Preotul trebuie să treacă la o pastorație individuală. Cum? Ca la neoprotestanți? Nu ca la ei, ci ca la noi. Există în practica Bisericii Ortodoxe așa ceva? Da, există. Numai că a devenit o stare de rutină. Cum? Unde este? Preotul ortodox are atâtea posibilități de întâlnire cu enoriașii încât nu trebuie inventate altele. Când și unde? La Ajunul Crăciunului și Bobotezei. Cu molitfa posturilor, la o logodnă, la o cununie, la o înmormântare, la un parastas, la o sfințire de casă, de școală, la o sfințire de fântână, de cișmea, în scaunul mărturisirii, la Sfânta Împărtășanie, la Sfântul Maslu, la patul bolnavului, la rugăciunea lehuzei și la alte diferite momente ocazionale, în care se întâlnește cu credincioșii.
Să nu neglijăm predica și calitatea ei. Să vestim Cuvântul Evangheliei lui Hristos cu vreme și fără de vreme, căci Cuvântul Evangheliei lui Hristos este puternic, plin de har și de adevăr. Să avem grai dumnezeiesc în orice împrejurare.
– Pastorația individuală
În viața activă și dinamică a preotului, care știe să realizeze pentru el o viață neprihănită, trăită cu evlavie, în rugăciune, ca din prisosul lui să dea și păstoriților lui. Evlavia este un dar al Sfântului Duh și care nu trebuie să lipsească preotului, ca și celelalte virtuți în misiunea sa de păstor. Conștiința de preot este aceea de a-și salva sufletul său și a credincioșilor încredințați să-i păstorească și să-i ducă către limanul mântuirii. De aceea osteneala, împreunată cu râvna în misiunea preoțească, este o jertfă ce se alătură jertfei Celui Care a iubit lumea și s-a luptat pentru salvarea ei până la jertfă și ne îndeamnă și pe noi: „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33), iar Sf. Ap. Pavel zice: „Încă nu v-ați împotrivit până la sânge” (Evrei 12, 14) în slujba Domnului.
Revenim la aspectul practic, de a sluji Domnului cu frică și să ne bucurăm înaintea Lui cu cutremur, căci sluga necredincioasă domnului său se pedepsește. Așa că la ajunuri când ni se dă posibilitatea să ne întâlnim cu credincioșii, să nu le mai facem într-o zi. Să avem răbdare pentru a explica poporului semnificația momentului. Poporul a crescut demografic. Să facem ajunul în 3-4 zile, nu ca acum o sută de ani când satul era compus din 100-200 case. La fel și cu molitfa posturilor. Atât molitfa posturilor cât și ajunurile să le facem fără grabă, zăbovind în casa credinciosului și explicându-i în câteva cuvinte importanța momentului pentru care a fost cercetat credinciosul. Să se vorbească despre semnificația ajunului Crăciunului, Bobotezei, despre semnificația postului, când preotul vizitează pe credincioși la casele lor. Altfel, lipsind acestea, chiar rugăciunea și cântarea la ajunuri apare ca rutină și credincioșii rămân respectând numai o formalitate, dar nu se produce în ființa lor nici un sentiment de înnoire sufletească. Aceste întâlniri cu credincioșii la ajunuri, posturi și alte servicii sunt prilej de a cerceta pe credincioșii lor. De a le cunoaște starea sufletească, armonia familială și alte situații, intervenind la împăciuirea lor, prin îndreptarea viciilor, prin rugăciune, spovedanie, împăcarea lor prin a se ierta unii pe alții.
Prilej de a sta de vorbă cu copiii. De a fi îndrumați să învețe carte temeinic. Să învețe să se roage, să cunoască Simbolul de Credință, poruncile dumnezeiești, să participe în Duminici și Sărbători la Sfânta Liturghie; să învețe Micul Catehism, să li se vorbească tinerilor despre viitorul lor, de ancorarea lor în credință și să privească cu încredere în viitorul lor. În orice împrejurare să li se dea o speranță. Să se insiste să-i învățăm pe creștini să se roage și să nu mai înjure numele lui Dumnezeu și cele sfinte, căci unul ca acesta nu poate să primească Sfânta Împărtășanie. Calitatea misiunii pastorale este în funcție de calitatea rugăciunii preotului. Atunci când rugăciunea particulară a preotului este făcută cu evlavie și meditativă, iar predica reflectă Cuvântul lui Hristos, pastorația are succes.
Ce urmărește preotul prin această pastorație individuală?
1. Mai întâi frecvența credincioșilor la biserică.
2. Deprinderea credincioșilor de a participa la Sfânta Liturghie.
3. Deprinderea credincioșilor de a se ruga în particular.
4. Deprinderea de a învăța să citească lectură religioasă: Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, Cartea de rugăciune, Psaltirea, Acatiste etc.
5. Moralizarea poporului: combaterea viciilor, hoția, certurile, crimele, divorțurile, desfrâul, înjurăturile de cele sfinte, furturile, avariția, avorturile etc.
6. Dar mai mult decât atât, credinciosului trebuie să i se pună la dispoziție „Micul Catehism” pentru ca să aibă posibilitatea de a cunoaște învățătura dreptei credințe și să știe să se ferească de rătăcirile sectare.
Să ne ferim de împăcarea cu starea de fapt. Să fugim de plafonare și de ipocrizie. Să gândim profund la Legea Domnului. Să gândim logic, corect, cuminte și bine intenționat. Să vestim Cuvântul Evangheliei lui Hristos, care e plin de har și de adevăr, cu vreme și fără vreme (II Tim. 4, 2). ASTFEL, DĂRUIND VEI DOBÂNDI. (Arhim. Mina DOBZEU)