90595 articole semnate de Redacția Monitorul De Suceava


Trupul neînsuflețit al militarului ucis în Afganistan a fost adus în țară

Ponta: „Geoană să se lupte pentru partid din poziția de președinte al Senatului”

Cseke Attila: Nu vom disponibiliza personal medical, analiza vizează personalul administrativ

Matt Damon, într-un film inspirat din viața senatorului Robert F. Kennedy

Ponta: Geoană să se lupte pentru partid din poziția de președinte al Senatului

Fostul general Chițac s-a prezentat la Penitenciarul Rahova cerând să fie reîncarcerat

Șeful de cabinet al președintelui CIADO, amenințat după interzicerea produselor etnobotanice

SPP: Protecția lui Cristian Diaconescu a fost asigurată conform legislației în vigoare

MECTS: Bursele pentru preuniversitar, din bugete locale, am cerut consiliilor locale să aplice legea

Dragnea a afirmat că în scurt timp scurt se vor afla „motivele reale ale plecărilor” din PSD

Ponta vrea ca Statutul PSD să prevadă că cei care pleacă din partid nu pot reveni să ocupe funcții

Doar 50% dintre români obișnuiesc să se spele pe mâni după ce merg la toaletă

Boc cere la Budapesta includerea în Parlament a comunității românești și oprirea „etnobusiness-ului”

Ponta: Vrem ca în viitoarea Constituție să se mențină bicameralismul, iar votul să fie obligatoriu

Peste 100 de kilograme de plante etnobotanice confiscate în cele zece zile de lichidare a stocurilor

Cseke Attila: Nu vom disponibiliza personal medical, analiza vizează personalul administrativ

Barbu: Problema deșeurilor poate fi rezolvată prin infrastructură, educație și aplicarea amenzilor

Disponibilizările de la CFR Marfă încep la 8 martie, 1.500 persoane nu vor primi plăți compensatorii

Clubul Poli Iași a dat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice

PSD vrea menținerea Parlamentului bicameral și introducerea mandatului imperativ

Șeitan: Nu știu despre o posibilă preluare a portofoliului Muncii de Marian Sârbu, nu-mi dau demisia

Kelemen a anunțat un acord de prelungire cu trei ani a contractului de închiriere a castelului Peleș

Senatorii au solicitat crearea unui sistem de pensii de excelență pentru artiști și sportivi