21284 articole semnate de Daniela Micuțariu

Peste 500 de domnițe și cavaleri din șapte țări vin la Suceava, la Festivalul Medieval „Ștefan cel Mare”

Aproape 100 de copii au participat la activitatea „Micii bijutieri – atelier de bijuterii medievale”, la Muzeul de Istorie Suceava

Fragmente din noul volum al scriitoarei Angela Furtună, „Somnul de frumusețe al civilizației”, publicate în „România literară”

Zece electricieni de la Delgaz Grid, pe podium în cadrul competiției „Trofeul Electricianului”, la a 41-a ediție

Zece electricieni de la Delgaz Grid, pe podium în cadrul competiției „Trofeul Electricianului, la a 41-a ediție

Zece electricieni de la Delgaz Grid, pe podium în cadrul competiției „Trofeul Electricianului, la a 41-a ediție
Zece electricieni de la Delgaz Grid, pe podium în cadrul competiției „Trofeul Electricianului, la a 41-a ediție

Fragmente din noul volum al scriitoarei Angela Furtună, „Somnul de frumusețe al civilizației”, publicate în „România literară”

Fragmente din noul volum al scriitoarei Angela Furtună, „Somnul de frumusețe al civilizației”, publicate în „România literară”
Fragmente din noul volum al scriitoarei Angela Furtună, „Somnul de frumusețe al civilizației”, publicate în „România literară”

11 artiști plastici din țară și străinătate participă la Tabăra „Lumina Nordului”, la Gura Humorului

Artista Maria Andreea Vârlan și celebrul DJ și artist fotograf Vali Bărbulescu, nuntă de vis în Bucovina

Artista Maria Andreea Vârlan și celebrul DJ și artist fotograf Vali Bărbulescu, nuntă de vis în Bucovina Foto Nicolas Gerardin

Aproximativ 100 de viitori „profesori Teach” se vor întâlni, la Udești, cu 530 de copii, în cadrul Academiei de Leadership și Formare în Educație

În icoanele cusute – pictură în ac – de Lidia Săbiuță, publicul descoperă „lumea dincolo de imperfecțiunile ei”

În icoanele cusute - pictură în ac - de Lidia Săbiuță, publicul descoperă „lumea dincolo de imperfecțiunile ei”

Mai mulți copii nevăzători și părinții acestora, în tabără gratuită la Vama, organizată de Asociația Teona Ariana Suceava

O sută de meșteri populari din toată țara, invitați la sfârșitul acestei luni la Muzeul Satului Bucovinean