Eveniment

Răzvan Burleanu vine în vizită de lucru în județul Suceava

Răzvan Burleanu, noul președinte al FRF, vine la Suceava

Răzvan Burleanu, noul președinte al Federației Române de Fotbal, va efectua la sfârșitul acestei săptămâni o vizită în județul Suceava, la invitația lui Ciprian Anton. Burleanu va ajunge în municipiul reședință de județ sâmbătă dimineață, iar de la ora 11.00 va viziona pe viu partida de Liga a II-a dintre Rapid și Farul Constanța, urmând să inspecteze și stadionul Areni.
După joc, delegația FRF va merge la Tabăra Bucșoaia, acolo unde i se va prezenta locația care s-ar preta pentru construirea unui centru sportiv de anvergură, ce ar putea deservi loturile naționale ale României și nu numai. Următorul popas al lui Răzvan Burleanu în județul Suceava va fi la Pojorâta, acolo unde va fi spectator de lux la meciul din eșalonul al treilea dintre Bucovina, din localitate și Cetatea Târgu Neamț.
„Vizita lui Răzvan Burleanu la Suceava reprezintă un eveniment pentru noi, din cunoștințele mele fiind pentru prima dată când un președinte al FRF vine în vizită de lucru în județul nostru. Vom încerca să profităm din plin de această oportunitate și îi vom prezenta potențialul județului nostru de a deveni un nume important pe harta fotbalului sucevean. Am observat o mare deschidere la noua conducere a Federației și sper ca împreună cu autoritățile locale să realizăm ceva important pentru județul Suceava”, a declarat președintele Asociației Județene de Fotbal, Ciprian Anton.

Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu

Opțiunile pentru debutul anului școlar: „careu”, cu flori, invitați și slujbă religioasă sau „socializare extinsă” cu elevii în clase