Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că rata șomajului va începe să scadă, acest lucru putând să se întâmple chiar din luna mai.
„Eu cred că va fi o creștere economică și rata șomajului va începe să se reducă și să crească ocuparea. Cred că acest lucru va începe să se întâmple chiar din luna mai”, a declarat Bian.
Președintele ANOFM a precizat că estimările se bazează pe numărul de locuri de muncă comunicate de către companii.
Silviu Bian a declarat că numai în Bistrița-Năsăud, în luna martie, au fost înregistrate 400 de angajări, iar în luna aprilie 800.
De la începutul anului, prin rețeaua EURES au fost angajate 1.165 de persoane, cele mai multe în țări precum Danemarca, Spania, Irlanda sau Germania.
Potrivit ultimei informări a ANOFM, rata șomajului în luna martie a crescut la 8,36 la sută, față de 8,30 la sută în luna precedentă, fiind înregistrați cu aproape 3.000 de șomeri mai mult.