Dacă Rapidul din Suceava se pregătește conștiincios în această perioadă pentru a avea o comportare cât mai bună în partea a doua a campionatului, la Câmpulung Moldovenesc lucrurile stau cu totul altfel. Din cauza problemelor financiare, lotul echipei nici nu s-a mai reunit în această iarnă, și sunt puțin șanse ca Rarăul să-și mai continue aventura în campionatul Ligii a III-a.
„Mai sunt mai puțin de 3 săptămâni până la startul returului și noi încă nu știm ce se va întâmpla cu această echipă. Mă sună zilnic jucătorii să mă întrebe dacă am vreo veste bună pentru ei și eu nu știu ce să le răspund. Cred că ar fi păcat ca un club de tradiție cum este Rarăul să dispară de pe harta fotbalului românesc într-un asemenea mod. Mai ales că rezultatele echipei nu impun o asemenea decizie, în tur reușind să ne menținem la jumătatea clasamentului în ciuda problemelor de tot felul cu care ne-am confruntat”, a declarat antrenorul grupării câmpulungene, Mihai Eremia.




