Liga a II-a

Rapid „demolează” Farul



Sucevenii exulta după ultimul gol marcat de Daniel Balan
Sucevenii exulta după ultimul gol marcat de Daniel Balan

După două prestații mai puțin reușite, în care au dat senzația că s-au odihnit pentru confruntarea cu Farul, cu implicații majore în lupta pentru evitarea retrogradării, rapidiștii au abordat deosebit de motivați duelul cu gruparea constănțeană,
tranșându-l în stil de mare echipă cu scorul de 3-0. Partida a început însă sub semnul echilibrului și nimic nu părea să prevestească deznodământul final. După ce a ratat o ocazie cât roata carului la jumătatea primei reprize, tot Mircea Negru a fost cel care a izbutit deschiderea scorului, cu 5 minute înainte de pauză, când a reluat cu capul în plasă o minge centrată de Semeghin, din lovitură de colț. În partea secundă, „ceferiștii” au cedat intenționat inițiativa oaspeților, s-au apărat grupat, alegând să-și încerce norocul pe contraatac. Iar oportunitățile nu au întârziat să apară, în condițiile în care „marinarii” au început să riște din ce în ce mai mult. La o asemenea fază, în minutul 83, Sumanariu a dublat avantajul gazdelor dintr-o centrare venită tot din bocancul lui Semeghin. După ce Ferariu a luat la țintă stâlpul din stânga al porții apărate de ex dinamovistul Curcă, servit fiind de același Semeghin, celălalt „veteran” al sucevenilor, Bălan, a stabilit scorul final în minutul 86, în urma unei frumoase acțiuni personale. Victorie foarte importantă așadar pentru Rapid, care a urcat pe locul al doilea în clasamentul play-out-ului, având acum patru puncte avans față de primul loc retrogradabil, ocupat în prezent de formația CF Brăila.
Sucevenii i-au dedicat victoria lui Constantin Șlic
Bucuria alb-vișiniilor a fost umbrită de vestea că a decedat, la vârsta de 86 de ani, venerabilul Costantin Șlic, cel care asigura de o viață sonorizarea la stadionul Areni. Nea Șlic și-a găsit sfârșitul chiar în parcarea stadionului Areni, cu circa o oră înainte de debutul partidei. I s-a făcut brusc rău și nu a mai putut fi salvat, în ciuda intervenției promte a celor de la Ambulanță. „Dedicăm victoria memoriei lui Constantin Șlic, un om deosebit și un mare iubitor al fotbalului. Mai avem de jucat un meci, în deplasare cu Rapid București, după care vom sta în ultima etapă a sezonului regulat. Apoi va începe play-out-ul în care vom avea parte de jocuri care cu adevărat contează. Important este că în sezonul de primăvară am scos punct sau puncte din toate confruntările cu echipele situate în partea a doua clasamentului, cu care ne luptăm pentru menținerea în eșalonul al doilea”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Rezultate înregistrate în etapa a XXIV-a:
Rapid Suceava – Farul Constanța 3-0
Dunărea Galați – CSMS Iași 0-4
ACS Berceni – FC Clinceni 1-3
Gloria Buzău – CF Brăila 0-0
Unirea Tărlungeni – SC Bacău 1-1
Rapid București și Unirea Slobozia au stat în această rundă.
Clasament general
1. CSMS Iași 20 14 1 5 42 – 15 43
2. Rapid București 20 11 5 4 29 – 17 38
3. CSM Unirea Slobozia 21 11 5 5 27 – 22 38
4. FC Clinceni 20 10 6 4 37 – 23 36
5. ACS Berceni 20 9 6 5 30 – 22 33
6. SC Bacău 20 7 5 8 27 – 28 26
7. Gloria Buzău 20 5 9 6 23 – 21 24
8. Unirea Tărlungeni 20 6 6 8 15 – 19 24
9. CF Brăila 20 5 5 10 22 – 32 20
10. Rapid CFR Suceava 21 4 7 10 21 – 37 19
11. FC Farul Constanța 20 4 6 10 12 – 31 18
12. Dunărea Galați 20 2 5 13 20 – 38 11
Clasament play-out
1. Gloria Buzău 10 5 2 3 15-8 17
2. Rapid Suceava 10 4 4 2 10-7 16
3. Unirea Tărlungeni 9 3 5 1 7-5 14
4. CF Brăila 9 3 3 3 6-7 12
5. Farul Constanța 9 2 3 4 6-12 9
6. Dunărea Galați 9 1 3 5 6-11 6




Recomandări

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean
Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți
Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți