Un bărbat în vârstă de 60 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce bicicleta cu care se deplasa a fost lovită de o altă bicicletă, condusă de un minor în vârstă de 14 ani, care a și fugit, de altfel, de la locul accidentului.
Potrivit poliției, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16:00, pe raza comunei Frătăuții Noi, pe DJ 178 C., roata din spate a bicicletei pe care se afla bărbatul în vârstă de 60 de ani, Vasile P., din localitate, a fost acroșată de roata din față a bicicletei minorului, care se deplasa în sens opus.
În urma coliziunii, Vasile P. s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, suferind leziuni grave.
Minorul a dispărut de la locul accidentului, fiind identificat aproximativ două ore mai târziu, pe raza satului Costișa.
Cei doi bicicliști au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.