Rămân multe semne de întrebare în ceea ce privește viitoarea componență a Seriei I a Ligii a III-a



Cetatea și Șoimii vor fi adversare in viitorul sezon al Ligii a III-a
Cetatea și Șoimii vor fi adversare in viitorul sezon al Ligii a III-a

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat în primăvară un nou format pentru campionatul Ligii a III-a, care va intra în vigoare din vara acestui an. În sezonul competițional 2025-2026 vom avea la start 96 de echipe, care vor fi împărțite în 8 serii de câte 12 formații, campionatul urmând să se desfășoare în două faze, cu sezon regulat și play-off/out.

În prima fază a viitorului sezon al Ligii a III-a, fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte din serie, rezultând un total de 22 de etape. La final, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.

În play-off, cele 4 echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, se vor forma 4 serii de play-off.

Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele. Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie.

Prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga a II-a, iar cele patru echipe clasate pe poziția secundă în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală. Câștigătoarea acestuia va obține cel de-al cincilea loc promovabil în Liga a II-a.

Referitor la play-out, echipele de pe locurile 5-12 în sezonul regulat vor intra în play-out, păstrând toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, 8 serii de play-out de câte 8 formații. Și se va juca un singur tur, adică 7 etape.

Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda automat în Liga 4! Alte 5 echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul 6 în play-out, pe baza clasamentului general.

Plecând de la noul format al Ligii a III-a, am reușit cu greu să schițăm un tablou de concurs al Seriei I, acolo unde se vor regăsi pe 30 august, la starul întrecerii, echipele sucevene Cetatea, Șoimii Gura Humorului și Bucovina Rădăuți.

În afară de cele trei formații pomenite mai sus, au mai confirmat participarea în viitoarea ediție de campionat CSM Vaslui și Știința Miroslava. De asemenea, FC Bacău, grupare proaspăt promovată în Liga a II-a, și-a anunțat intenția de a forma o echipă satelit, pe care s-o înscrie în eșalonul al treilea.

În altă ordine de idei, USV Iași, formație care a retrogradat la finele sezonului precedent, și-a exprimat disponibilitatea de a continua în Liga a III-a, în condițiile în care Șomuz Fălticeni, Gloria Ultra Dorohoi și Ceahlăul II Piatra Neamț au declarat forfait, iar situația nou promovatelor Moldova Cristești și Comstar Vaslui este incertă, aceeași stare neclară regăsindu-se și la CSM Bacău.

Pentru completarea celor 12 locuri din Seria I, FRF va lua în calcul, în mod sigur, formații precum Aerostar Bacău, Viitorul Onești, Sporting Liești, CSM Adjud sau Unirea Braniștea, care au activat în sezonul trecut în Seria a II-a. De asemenea, în caz de nevoie, nu este exclusă repartizarea în Seria I a echipelor KSE Târgu Secuiesc sau Sepsi II Sfântu Gheorghe.



Recomandări