Tras pe dreapta

Puști la volan, prins după ce a trecut linia ferată fără să se asigure



Un adolescent în vârstă de 17 ani, aflat la volanul unui autoturism, a ajuns pe mâna poliției după ce a atras atenția trecând peste linia ferată fără să se asigure. Totul s-a întâmplat marți, în jurul orei 11.00, în cadrul unui control în trafic efectuat de agenții de la Postul de Poliție Stroiești pe DJ 209D, în localitate.
După ce au sesizat că șoferul a încălcat legislația rutieră, polițiștii i-au făcut imediat semn regulamentar de oprire, cerându-i actele mașinii și să se legitimeze. Conducătorul auto le-a spus polițiștilor că nu are permis, ulterior fiind identificat în persoana unui minor de 17 ani din Suceava.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.