La Fălticeni

Puști de 15 ani, „campion” la furturi și tâlhării



Un puști în vârstă de 15 ani, de etnie romă, a devenit „vedetă” în municipiul Fălticeni, după ce și-a făcut un obicei din a fura. Deși la o vârstă fragedă, acesta nu se dă în lături nici de la fapte cu violență, alegându-și victimele din rândul persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice și al bătrânilor. Pe numele său, polițiștii au probat în jur de 40 de infracțiuni, furturi de mașini, din magazine și locuințe, dar și câteva tâlhării, în timp ce alte câteva zeci de fapte pe care le-a comis sunt în curs de a fi probate.
A bătut măr un pensionar
Răzvan Vasile Lucan a început să comită furturi încă dinainte de a împlini 13 ani. De la începutul acestui an însă, tupeul său a atins cote maxime, în anumite perioade comițând câte un furt în fiecare seară. Recent, ne-au spus anchetatorii, puștiul a bătut în stradă un medic pensionar, care a ajuns acum să nu mai iasă din casă de frică. Ulterior, adus la poliție, minorul și-a cerut scuze și a spus că l-a confundat pe om cu un alt bătrân cu care avea un conflict. În alte cazuri, după ce a stat la pândă în zona unor localuri din oraș, a atacat bărbați aflați în stare de ebrietate, deposedându-i de bani sau alte bunuri de valoare. Un aspect foarte îngrijorător este că acesta strânge în jurul său și alți tineri de vârsta sa, acționând adesea împreună cu ei.
A furat o mașină și i-a dat foc când a rămas fără benzină
În privința infracțiunilor de furt, acestea nu mai au prea multe necunoscute pentru Răzvan Vasile. Acesta are la activ furturi din magazine, locuințe și mașini, dar și sustragerea de autoturisme. Într-un astfel de caz tânărul rom a furat o mașină din Fălticeni și a început să o conducă pe DN 2, spre Suceava. La un moment dat, în zona Cumpărătura, mașina a rămas fără carburant. Fără să stea prea mult pe gânduri, acesta a incendiat autoturismul, după care a dispărut de la fața locului.
Conform legilor din România, până la vârsta de 14 ani, minorii nu răspund penal pentru faptele lor. Apoi, între 14 și 16 ani, aceștia pot ajunge, prin decizie judecătorească, într-un centru de reeducare cu regim de detenție asemănător cu cel din penitenciar. Pentru asta însă, anchetatorii trebuie să demonstreze că făptuitorul a comis infracțiuni grave, care să fie asociate unui grup organizat. Polițiștii nu au reușit însă să-i convingă pe procurori de necesitatea ducerii acestuia în fața instanței, iar acum au renunțat, pentru că în ianuarie tânărul împlinește 16 ani, vârsta de la care poate fi condamnat cu mai multă ușurință.
„Ai ceva probatoriu împotriva mea” ?
Cu atâtea fapte la activ, tânărul a ajuns cel mai frecvent client al judiciariștilor de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Fălticeni. Informat probabil de infractorii mai mari decât el despre avantajele pe care i le oferă vârsta, acesta a ajuns și să-i sfideze pe oamenii legii. „Ai ceva probatoriu împotriva mea? Dacă nu, lasă-mă să plec”, obișnuiește să le spună acesta polițiștilor.
Tânărul infractor provine dintr-o familie numeroasă de romi, tatăl său și unul dintre frați având antecedente penale. Cel mai adesea acesta își face veacul în cartierul Maior Ioan, unde mulți dintre localnici au ajuns să se teamă să iasă din casă de frica sa.
Exemplul de la Rădăuți
În municipiul Rădăuți, doi minori de etnie romă (Marcu Prinț și Adrian Beghean) au reușit performanța de a comite 78 de infracțiuni – furturi din magazine, case si buzunare și două tâlhării – fapte petrecute între 2004 și 2007, când au ajuns, prin condamnare, la Centrul de Reeducare de la Târgu Ocna.
Prinț își începuse activitatea infracțională de la 12 ani, la vârsta la care copiii își scot buletinul, el fiind deja unul dintre cei mai periculoși infractori din Rădăuți.



Recomandări

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale
Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

Amplă acțiune de control în trafic a polițiștilor după patru accidente cu trotinete și biciclete într-o zi

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție