Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că parlamentarii social-democrați vor vota împotriva pachetului legilor educației propus de Ministerul Educației, propunând în schimb propriile variante de legi.
Geoană a afirmat că pachetul legilor educației lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației este „improvizat, incomplet și amatoristic”.
Liderul PSD a spus că parlamentarii social-democrați nu vor vota pachetul legislativ propus de minister, apreciind că aceste legi „nu corespund nevoilor reale ale educației”.
Geoană a precizat că PSD va propune Parlamentului un set propriu de legi pentru educație.
Noul pachet de legi din domeniul învățământului a fost lansat, în 17 decembrie 2007, în dezbatere publică. Cele trei proiecte de acte normative din pachet – al Legii învățământului preuniversitar, cel pentru învățământul superior și Statutul personalului didactic – au fost afișate pe site-ul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pentru dezbatere publică.
La festivitatea de lansare a pachetului legislativ a participat și președintele Traian Băsescu, care a criticat legile, pentru că „nu aduc un aer proaspăt”, conțin dezacorduri supărătoare, iar printre ele nu se regăsește și un statut al elevului și studentului.