Senatorul PSD de Suceava, Gavril Mîrza, a anunțat, joi, că PSD a sesizat forurile europene asupra modului în care sunt acordate finanțările cu bani europeni, acuzând că acestea sunt repartizate „numai clienților portocalii”. Senatorul a declarat, într-o conferință de presă, că deși administrațiile locale conduse de primari PSD întocmesc proiecte bune pentru diverse investiții în comunitățile lor, la evaluarea celor care primesc finanțare din bani europeni sunt selectate majoritar proiectele primarilor PDL.
Mîrza a exemplificat cu proiectele pe măsura 322 privind dezvoltarea satului românesc, pe care numai în județul Suceava au fost depuse 120 de proiecte. Dintre acestea, 9 au fost declarate neeligibile, 111 eligibile, iar dintre acestea din urmă 33 au primit finanțare. „Din 33 de proiecte finanțate, 21 sunt în comunități care au primari PDL, 10 cu primari PSD și două cu primari PNL. Dintre cele 78 declarate eligibile dar nefinanțate, 48 sunt ale comunităților cu primari PSD, 27 cu primari PDL și trei cu primari PNL. În România nimic nu se face fără influență politică portocalie. Am sesizat forurile europene, să verifice prin organismele lor de control și să constate că în România fondurile europene sunt repartizate necuvenit, numai clientelei portocalii. Să fie verificate și reevaluate de către organismele de control ale Comisiei Europene toate cele 1.744 de proiecte realizate la nivel național, declarate eligibile și respinse la finanțare”, a spus senatorul PSD.
Verificări
PSD solicită control european la proiectele cu bani europeni nefinanțate, inițiate de primari săi
